”Vrem, nu vrem, biserica face parte din comunitate. Dacă ne uităm în comunitățile mai mari sau mai mici, rurale sau urbane, constatăm că bisericile sînt pline, constatăm că lumea are nevoie de biserică, are nevoie de speranță. În comunitățile românești din străinătate se vede și mai bine acest lucru, fiindcă acolo apare un element în plus. Este vorba de necesitatea părții spirituale, a elementului spiritual. Am locuit trei ani la Piatra Neamț și cînd veneam acasă mă duceam la Cetate, mă duceam la Mănăstirea <Sf. Ioan>. Erau simbolurile orașului, erau simbolurile de la mine de acasă. Același lucru se întîmplă și mai dureros cu cei care sînt plecați în Italia, în Spania, în Germania… Bisericile sînt pline de sărbători, și nu numai. M-am uitat, mai ales în a doua parte a Postului Crăciunului, la biserica de la mine din cartier, la ora 06.00, era plin de lume care urma să se împărtășească. Biserica este o necesitate socială. Mai mult decît atît, în ultimii ani, Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică și cultele neoprotestante sînt tot mai aproape de comunitate, mai ales de comunitatea săracă, de săracii din comunitate sau de oamenii cu probleme, de oamenii bătrîni care au copii plecați în străinătate. Evident, acei copii trimit bani. Numai că banii ăia trebuie folosiți și-atunci intervine Biserica și ajută. Biserica a căpătat un rol social tot mai mare și acest lucru vorbește și despre starea societății pe de o parte, dar, în același timp, vorbește și despre rolul pe care Biserica, cu bune și rele, l-a avut totuși de-a lungul istoriei. Se identifică cu ceea ce am putea numi element național”. Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei.
