„Noi avem, încă, mitul României interbelice. Nici astăzi noi nu putem decela cu claritate ce s-a întîmplat real în perioada interbelică. Este prea scurt timpul. (Multă lume privește perioada interbelică ca pe o perioadă nemaipomenită de înfloritoare), dar lucrurile, de fapt, stau altfel, ne place sau nu ne place. În perioada interbelică noi discutăm de ceea ce numim în accepțiunea de astăzi democrație, pluripartitism, creștere economică, pînă la dictatura lui Carol al II-lea. Dar ceea ce nu vrem să înțelegem, cu toate că sînt publicate diverse lucrări, de la jurnale pînă la analize, pînă la romane, este cum vedeau străinii toată chestiunea. Din păcate, de toată această prosperitate nu profitau decît unii, o clasă foarte mică, unii care se învîrteau în jurul elitelor politice. Adică, era ca astăzi, nu s-a schimbat nimic. Iar restul, lucru pe care unii îl spun cu cifre, cu subiect și predicat, 90-95% din populația României trăia în cea mai cruntă mizerie. Vorbim de zona rurală. Aveau sau n-aveau pământ, oricum nu conta, taxele erau destul de mari, ăștia nu prea le plăteau… vedeți <Moromeții>, le plăteau chinuit. De ce acest lucru? Pentru că un țăran care în istoria familiei lui n-a plătit impozit, dintr-o dată era pus să plătească impozitul și nu înțelegea de ce trebuie să dea bani, și atunci încerca să păcălească statul. Acum și cu păcălitul ăsta al statului e o discuție. Elitele politice românești, establishmentul, întotdeauna au fost paralele cu poporul, nu s-au întîlnit niciodată. Întotdeauna. Mai puțin, foarte interesant, în perioada comunistă. Și acolo, însă, spre sfîrșitul perioadei comuniste, liniile începeau să se îndrepte și, probabil, se ajungea la un paralelism. Ceea ce noi numim <Belle Epoque> a fost, într-adevăr, <Belle Epoque>, dar doar pentru 10% din populație. Pentru restul a fost o mizerie cruntă”. Doctorul în istorie Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei. (Foto: Observator Cultural)
