Domnilor jurnaliști,

Subsemnatul, Eduard Dziminschi, primar al comunei-oraș Moara (cum inspirat a numit-o metaforicul preș. al Consiliului Județean, George – știți prea bine că așa pot numai eu să-i spun, nu și voi, din motive pe care nu are sens să le mai detaliem și a suta mia oară – Flutur) atît în legislatura actuală cît și în cele următoare, cîte o da domnul (Flutur, zic!) să candidez și să cîștig, mă simt obligat să vin cu niște precizări în legătură cu articolul din pagina 4 a ultimului număr al Jupânului, intitulat ”Comuna Moara, la Miss Europa”.

Ei bine, pe undeva așa e: comuna-oraș (vai, de ce nu s-o fi făcut scriitor George – știți voi care! -, că îl rupea la metafore pînă și pe Fănuș Neagu!) Moara ar putea concura la titlul de Miss Comuna în Europa, numai că virgulă cînd ești atît de frumoasă, normal e să vină Europa la tine în bătătură, să privească, să se mire și apoi să aplice la ea acasă ce a văzut aici, sub deviza ”Vrem să facem și noi țara/ Fix cum am văzut la Moara!”. Așa-i că e mai mișto, mai țintit  decît ”Vrem o țară ca afară”, așa cum zicem noi așa, în general, fără o țintă precisă?

Cît privește miștoul cu suedeza care militează pentru ea știe ce și cu Radio Luxemburg care are capitala nu știu unde (sau invers!?), mai bine ați încerca să-l faceți cu aia din orașul-comună în care locuiți și scrieți voi, mai puțin metaforic decît se exprimă George (nu detaliem!) Flutur, farul călăuzitor al politicii și al stilisticii literare românești. 

Eduard Dziminschi, primar la Moara, comuna-oraș mai frumoasă decît țara