Pe 14 noiembrie, la Muzeul de Științele Naturii din Suceava, scriitorul și jurnalistul Neculai Roșca și-a lansat cea de-a zecea carte, <Trecerea>. Întrebat <ce spune poetul> vizavi de noul volum, domnul Roșca a răspuns, în stilu-i caracteristic:
”Mi-am pierdut abilitățile de poet. Știți cum e vorba aceea – <nu e om să nu fi scris o poezie>, dar am abandonat lirismul exact atunci cînd trebuie. Nu știu cine zicea că pînă la vîrsta de 25 de ani trebuie să fii poet, pînă la 50 prozator și după 50 dramaturg. Dramaturg n-am ajuns încă.
<Trecerea> este un volum de povestiri structurat în două părți. Parte din ele sînt inspirate din activitatea mea de jurnalist, mai veche sau mai nouă. E vorba despre evenimente de la care am plecat și am construit roată-împrejur cîteva povești apreciate chiar de critici. Critici, dacă mă refer aici la primii cititori ai volumului – Elena Brândușa Steiciuc, care prefațează cartea, și Aurel Buzincu, care a citit-o și nu a putut răbda să nu îmi dea un telefon de apreciere și m-am bucurat pentru asta. Și soția, sigur, dar nu se pune – laudele din ogradă nu se pun. Și critici, sigur că da, din partea nepotului Vlad de la Putna, care a zis că era obișnuit cu texte de-ale mele mai comice și i s-au părut unele morbide în volumul ăsta nou, dar viața e destul de complicată. Sigur că sînt și părți comice în viața asta, dar sînt și dramatice, și tragice, pe ici, pe colo. Am încercat să iau lucrurile așa cum au fost ele, așa cum sînt, așa cum le-am gândit eu.
Deci, am zis de două părți. Prima parte, o suită de proze legate de trecerea aceasta între viață și moarte, interpretată de mine prin prisma experiențelor unor eroi, mai mult sau mai puțin relevanți. Sigur, în partea a doua, sînt cîteva proze – unele aduc/readuc zîmbetul pe buze, în bună parte, pentru că sînt povești din acelea cum îi plac nepotului Vlad, adică vesele, așa cum au fost cele din precedenta carte, <Marele război>, despre care ascultătorii și cititorii au știință. Cartea a fost lansată în toamna anului trecut, tot aici, la Suceava. Beneficiază cartea de o prefață consistentă din partea doamnei Elena Brândușa Steiciuc, critic literar, eseist, un om care are recunoaștere la nivel național în ceea ce privește activitatea sa în acest domeniu, profesor universitar la Universitatea <Ștefan cel Mare>.
Am planuri și pentru anul viitor. Am zis <anul și cîrlanul>. Poate în anul 2026, dacă o să fie sănătate, sigur, și dacă se vor alinia planetele așa cum se cuvine, am în plan să mai tipăresc cîteva volume. Am un roman în curs de finalizare. Mai am cîteva zeci de pagini de scris la el. Primul roman al meu, de altfel, pentru că, deocamdată, toate cele zece cărți pe care le-am publicat conțin proză scurtă. Urmează și o carte pentru copii, volumul II la <Poliana>, despre care am vorbit noi anul trecut. Cred că această carte pentru copii va apărea în preajma zilei de 1 iunie 2026. Și, zic eu, foarte important, nu numai pentru mine, ci și pentru o personalitate a Sucevei – o carte interviu, album foto: Dimitrie Balint, maestrul Dimitrie Balint, cel mai cunoscut artist fotograf din Suceava. Puțini suceveni n-au auzit de el sau nu și-au făcut măcar poză de buletin la dumnealui la studio, din generația noastră. O carte pe care maestrul o merită din plin. Speranța este ca în septembrie anul viitor, pe 16 septembrie, să organizăm, de ziua lui (pe 16 septembrie 2026, domnul Balint va împlini 96 de ani – n.r.), o lansare a acestui volum. Fotografii cu interviu. Nu comentez pe partea cu fotografii, le-am triat împreună cu maestrul Balint. În ceea ce privește componenta aceasta de interviu, să știți că Dimitrie Balint, ca un fel de martor al trecerii timpului peste Tîrgul Sucevei, are povești multe și interesante despre ce a fost și ce a devenit între timp. Are o imagine de ansamblu din anii ’30… vă dați seama, e secolul trecut. Sigur, cu o privire nostalgică. Interviurile au fost deja realizate pe suport audio. Putem să dăm nițel din casă fiindcă, de exemplu, mulți suceveni sînt curioși să afle dacă în Suceava au funcționat sau nu au funcționat bordeluri în perioada interbelică. Și răspunsul este, sigur, da. Dumnealui o să ne explice unde funcționau aceste locații. Erau trei, la o populație de pînă în zece mii de locuitori trei case de toleranță. E un scor bun. Va fi o carte de interviuri care o să fie dublată de o suită de fotografii”.
