”Am jucat un sezon în Spania, în 2012-2013. Atunci nivelul Ligii a II-a din Spania era cam la nivelul Ligii I la noi acum. Erau și acolo străini, era perioada cu criza, erau foarte mulți jucători care veneau din prima ligă în Liga a II-a, aveau salarii mai mici, dar erau salarii sigure. Asta s-a simțit, campionat de 16 echipe… 16 echipe în Liga a II-a în toată Spania și aveai deplasări din nord, de acolo unde eram noi, pînă în sud. În orașul Torrelavega am stat, la 25 de kilometri de Santander. Asta era echipa orășelului. Jucam într-o sală, Pabellon Municipal Vicente Trueba, numită după un mare ciclist de-al lor, după aia am aflat, de 6.000 de locuri. Aveau echipă de volei fete care juca în altă sală, de 1.500 de locuri. Asta era într-un orășel cam cît Suceava sau mai mic decît Suceava. Fetele erau în prima ligă la volei. Noi, băieții, eram în Liga a II-a la handbal. Astea erau echipele fanion. Fotbal nu mai știu, dar cred că aveau și fotbal. Știu că echipa de handbal era anul trecut în prima ligă, Torrelavega. N-am mai urmărit, am dat așa, de curiozitate. Ce să zic?! A fost o perioada interesantă din viața mea.
În Liga a II-a dacă veneau 1.000 de spectatori la meciuri. Ei avuseseră o anumită tradiție, ca să zic așa, baschet. În anii `90 au fost în prima ligă și atunci era o emulație destul de mare, dar bănuiesc că și acum, cu intrarea în prima ligă, vine lumea.
Acolo eu stăteam într-un apartament cu un coleg de-al meu care era din Letonia, din Riga, aveam asigurată partea asta legată de cazare în apartament, nu plăteam absolut nimic, masa nu o aveam asigurată, trebuia să ne descurcăm singuri, ne descurcam. Făceam un antrenament pe zi, un antrenament dimineața, la forță, pe care dacă doreai să-l faci bine, dacă nu, nu te urmărea nimeni, era treaba ta. Deci, dimineața forță, după masa, seara, undeva în jur de ora 18.00, antrenament. Foarte mulți erau și profesioniști, mai ales străinii, de la care se aștepta foarte mult, dar erau și semi-profesioniști, adică oameni care mergeau la muncă și veneau seara pentru 300, 400, 500, 600 de euro pe lună, nu știu să zic exact, veneau să joace și handbal. Erau cîțiva profesioniști, printre care eram și eu, îl aveam pe colegul meu leton, un elvețian era, mai erau vreo doi-trei spanioli, tot de prin zonă, care aveau și ei contracte de profesioniști, un croato-suedez aveam, care jucase prin Germania, acum mi-l aduc aminte… Cam ăștia eram. Contractele se negociau cu fiecare în parte. Ne descurcam. Chiar a fost o viață frumoasă în Spania, dar acolo ești singur, ești la mîna ta, ca să zic. Nimeni nu trage de tine, cum mai tragem noi aici de copii. Acolo ești singur, trebuie să-ți faci treaba, ca și cum ai merge la serviciu, te întorci, dai randament sau nu, asta e partea a doua.
Contau foarte mult antrenamentele. E un campionat de uzură. E destul de dur, în Liga a II-a la ei e destul de multă bătaie și dacă nu reușești să te menții cît de cît la un nivel bun, te elimini singur.
Nu aveam un regim alimentar anume, nu era un profesionism chiar așa dus spre extrem. Dar acum, fiind în Liga I, nu știu ce să zic. Ei începuseră de cîțiva ani și de acolo, ca să urci în Liga a II-a din Liga a III-a, ca să zic așa, vreo cinci ligi erau, era destul de greu. Era cu meciuri de baraj, chiar dacă îți cîștigai seria erau mai multe serii… Ca să intri în Liga a II-a era o bătălie destul de mare. Spania are un handbal puternic, la Olimpiadă au cîștigat medalia de bronz. Ei tot timpul se bat acolo sus și, drept dovadă, pînă nu de mult, un fost coleg de-al meu, din Spania, de la Torrelavega, a jucat pentru Naționala Spaniei, Angel Fernández. Am jucat cu el, am fost colegi acolo, el după aia a urcat, a jucat la Barcelona. Mai sînt oameni cu care mai vorbesc, nu mai e legătura aia așa de strînsă, ca să zic, dar mai schimbăm cîte un mesaj odată la nu știu cît timp”. Ioan Tcaciuc a fost jucător al echipei de primă ligă CSU Suceava, iar în prezent este antrenorul echipei de handbal băieți CSU Suceava, categoria juniori II, cu care a cîștigat campionatul României trei ani la rînd.
