Actul medical pe înțelesul tuturor

Renumitul medic sucevean Mihai Ardeleanu, internist și nefrolog, a scris la solicitarea pacienților o carte dedicată acestora, într-un limbaj pe înțelesul tuturor. Cartea <Medicina internă povestită pacienților> se va găsi în rețeaua Sedcom Libris începînd cu luna noiembrie.

Am pacienți, să zic așa, fideli, care vin de ani de zile, dacă nu chiar de zeci de ani la mine, a căror evoluție o urmăresc. Nu numai la dializă. Eu am reușit să păstrez și medicina internă în panoplia activităților mele, considerînd-o, de fapt, vioara întîi, pentru că de acolo, de la o medicina internă binecunoscută, poate să pornească și o nefrologie bine făcută. Astfel încît am pacienți și acum în consultații și în urmărire medicală, pacienți cu afecțiuni și de medicină internă și, evident, preponderent de nefrologie, pentru că acesta este genul de activitate, dar medicina internă nu am neglijat-o niciodată. Acest lucru se dovedește în pregătirea pe care am avut-o în tinerețe la Clinica I Medicală din Iași sub bagheta unui mare profesor, profesorul Negoiță, care a fost creator de școală. Din acea clinică au ieșit trei profesori de medicină internă, care după aceea, sigur, au devenit și ei cardiologi, pentru că asta era marota clinicii la timpul respectiv, un conferențiar, cîțiva șefi de lucrări… Deci a fost o perioadă în care medicina internă era, așa cum se știe, <regina specialităților medicale>. Din medicina internă s-au dezvoltat cardiologia, gastroenterologia, nefrologia, dar un bun specialist într-o a doua specialitate, acestea pe care le-am enumerat, trebuie să fie, în primul rînd, un bun internist pentru a avea o privire de ansamblu asupra omului.

(De ce m-au rugat pacienții să scriu cartea aceasta?!), pentru că, în fața bolii, pacientul deodată se simte dezgolit, se simte descurajat. Intră într-un mediu al cărui limbaj nu-l cunoaște, aude termeni, aude nume de analize, de investigații pe care el nu le știe, nume de medicamente… Și atunci, mulți pacienți mi-au spus: <Domnule, ceea ce este rău în medicina actuală, nu numai românească, nu numai suceveană, ci pe plan global, este o lipsă de comunicare mai transparentă din partea corpului medical>. Fișa postului, așa cum se știe, este extrem de ocupată, atît la medicii de familie, cît și la medicii din ambulatoriu și din spital. Nu ai timp să stai de povești cu pacientul așa cum ar trebui. E foarte multă birocrație. Dacă în urmă cu 50 de ani se spunea: <Domnule, nu are sens să discuți cu bolnavul dimineața la vizită prea mult…>. Pentru că atunci trebuie să faci vizita, trebuie să prescrii investigațiile, bolnavul merge la tot felul de tratamente… Seara, la contravizită, atunci este mai liniște, eventual nu ai grupele de studenți, și seara ai timp să discuți cu pacientul. Acum, cînd s-a adăugat și birocrația de calculator, cele 20 de minute de consultație alocate, să zic, în ambulator sau pentru medicul de familie unui pacient se dovedesc insuficiente. Practic, tu, în alea 20 de minute trebuie să vorbești rapid cu bolnavul, trebuie să-ți faci în minte o construcție logică pe ce drum trebuie să meargă bolnavul, după aceea trebuie să introduci cardul în sistem, pentru că dacă nu faci asta nu se validează și nu-i plătită consultația. Și sistemul, bineînțeles, că nu funcționează și se învîrte clepsidra aia și tu stai și te uiți și îi spui bancuri pacientului, că el vede că tu nu faci nimic și se întreabă; <Măi, ăsta ce face?>… Și atunci, acesta este un argument.

Într-adevăr, am avut foarte mulți pacienți care mi-au spus: <Uite, acum dacă am vorbit cu dumneavoastră parcă m-am mai lămurit>. După aceea, am avut în urmă cu cîțiva ani o experiență interesantă la un post de radio din Suceava și mi-au spus: <Hai să facem niște emisiuni pe teme medicale>. Și mi-am luat notițele mele și știința la purtător și am început să discutăm. Și se pare, din sondaje, că acea emisiune s-a bucurat de succes. După aceea, din diverse motive, emisiunea n-a mai putut continua. Și în faza aceasta am spus: <Domnule, aceste lucruri poate ar trebui să fie scrise undeva>. Sigur, tratate de medicină internă, de nefrologie, de cardiologie sînt și în România de acum multe, dar ele nu sînt accesibile toate pacienților. Și atunci am zis: o carte de medicină internă scrisă de un om care face de peste 50 de ani medicină internă, evident că este și capitolul de nefrologie, n-am neglijat a doua specialitate, dar este inclusă în panoplia bolilor interne… Sigur că această carte începe, am luat-o didactic, cum am făcut și noi la școală, și cum este și acum în tratate, întîi bolile aparatului respirator, după aceea cardiovascular, digestiv, renal, hematologie… Deci, am reușit să parcurg în cele două sute și ceva de pagini ale cărții toate capitolele medicinei interne păstrînd un echilibru între ele, pentru că aici a fost o neîmplinire a noastră, în anii de studenție, sigur, unii, domnii profesori erau mai cardiologi, alții erau mai gastroenterologi. Și atunci, depindea unde faci stagiu, în ce clinică. Puteai face trei sferturi din materia alocată numai gastroenterologiei și după aceea, la celălalt, îți spunea: <Alea le citiți voi, dar la examen oricum vă ascult, pentru că și alea intră în programă!>. Aia nu era poate o treabă prea cinstită. Eu aici am reușit și, zic eu, am ținut o cumpănă dreaptă între capitolele medicinei interne. Și această carte se bucură de faptul că nu am folosit termeni științifici ca să-l năucească pe pacient. Sau dacă a trebuit să scriu un termen științific pentru ca el să-l poată găsi pe internet, eventual, l-am și explicat imediat în paranteză, ca să știe ce-i aia dispnee, ce e aia scită, să nu se împiedice în niște cuvinte care să i se pară dificil de înțeles.

Și ceea ce vreau să spun la această carte este că nu am vrut să iau pîinea, să zic așa, a nimănui. Adică nu mi-am permis să recomand tratamente. Tratamentele nu se scriu decît de către medicul care are în fața lui pacientul pe care a pus mîna, să zic așa, medicul care a văzut investigațiile, a văzut, nu știu, RMN-urile, ecografele pe care le-a făcut pacientul… Doar acel medic este îndreptățit să dea tratamentul. Eu nu pot să spun: <Dacă tu ai astm bronșic, ia cutare lucru>. Pentru că aia s-ar putea să-i facă rău la inimă și am și scris aceste lucruri. Medicul, în primul rînd medicul de familie, medicul internist, trebuie să vadă acest pacient”.