Agentul termic, ţinut în frig

  • Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PSD, Dan Ioan Cuşnir, a spus că l-a căutat pe primarul PNL, Ion Lungu, ca să deszăpezească oraşul, dar că nu l-a găsit, acesta fiind plecat la Poiana Braşov. Cînd o să aducă PSD-ul Parcul Şipote în proprietatea municipalităţii, atunci se va face şi la Suceava o poiană, iar primarul va fi prezent non-stop în oraş şi va răspunde prompt la toate solicitările social-democraţilor, care vor binele localităţii.
  • De Revelion, în loc să fie la Poiana Braşov să vadă cum este împodobită staţiunea, ca să înveţe şi el ceva, Ion Lungu a fost la Iulius Mall, la petrecerea organizată de municipalitate pentru cetăţenii oraşului. Numai distracţie are în cap Ion Lungu. Credem că sîntem în asentimentul PSD dacă strigăm: Jos primarul! 
  • Dan Ioan Cuşnir a declarat că a avut o discuţie cu Ion Lungu referitoare la bugetul pe anul în curs şi că „am căzut de acord că nu sîntem de acord cu majoritatea punctelor vizate”. Domnul Cuşnir a căzut de acord din cauza domnului Lungu, care nu a îndepărtat gheaţa din faţa primăriei, locul unde a avut loc întîlnirea. 
  • Două zile au fost închise şcolile sucevene din pricina ninsorii, viscolului şi gerului. De obicei, cursurile nu se fac din cauza vremurilor, şi nu a vremii, profesorii preferînd ca, în loc să ţină lecţii, să li se plîngă elevilor cît de grea e viaţa de dascăl.
  • Inspectoratul Şcolar Suceava a anunţat că orele de curs vor fi recuperate conform regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţămînt preuniversitar. Dar, ce să se recupereze, dacă nu s-a pierdut nimic?
  • La Universitatea „Ştefan cel Mare” s-au ţinut cursurile. Rectorul Valentin Popa a spus că „am avut temperaturi şi mai scăzute anul trecut şi nu am suspendat cursurile”, dar a ţinut să adauge că „singurul motiv pe care îl văd acum pentru a închide şcoala este temperatura agentului termic furnizat de Thermonet”. Agentul acesta termic ar trebui să fie scos afară şi lăsat în frig pînă face febră. Astfel, va creşte „temperatura agentului termic”, iar anul universitar nu va mai fi pus în pericol.