Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL şi al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a votat la primele ore ale dimineţii acasă, la Gura Humorului, împreună cu fiica sa Cristiana „pentru dezvoltare, pentru prosperitatea românilor şi a sucevenilor”.
Candidatul PSD Suceava aflat pe primul loc pe lista pentru Camera Deputaţilor a votat duminică dimineaţă în comuna sa natală, Zamostea, la secţia amenajată în căminul cultural din localitate. Eugen Bejinariu a declarat că a votat pentru prosperitatea României, a tuturor tinerilor, copiilor şi pensionarilor.
Liderul PMP Suceava, Corneliu Popovici, care a candidat pentru un post de deputat, s-a prezentat la urne alături de soţia şi fiica sa. Corneliu Popovici a votat la una dintre secţiile din incinta Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava, declarînd la ieşirea de la urne că a dat un vot pentru oameni şi suceveni noi în Parlamentul României.
Preşedintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat la ieşirea de la urne că şi-a exprimat votul pentru „propăşirea şi salvarea României de la declin”.
Viceprimarul Sucevei Marian Andronache s-a prezentat duminică la urne pentru a vota pentru schimbarea în bine a clasei politice. Marian Andronache s-a aflat pe locul trei pe lista PMP Suceava pentru Camera Deputaţilor.
După ieşirea de la urne, primarul Ion Lungu a declarat că a votat pentru continuarea dezvoltării oraşului şi a judeţului. „Am votat pentru continuarea modernizării oraşului. Am votat pentru continuarea modernizării judeţului. Am votat pentru ca România să devină o ţară puternică, prosperă şi respectată”, a spus Ion Lungu după ce a votat.
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, deputatul Ioan Stan, a votat la ora şapte dimineaţă, chiar la deschiderea urnelor, la secţia amenajată la Grădiniţa „Dumbrava Minunată” din municipiul Fălticeni. „Am votat pentru ca românii să o ducă mai bine”, a declarat Stan la ieşirea de la urne.
Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, cel care a deschis lista partidului pentru Camera Deputaţilor, a votat la secţia amenajată în incinta Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava pentru „viitor mai bun pentru fiecare dintre noi”.
Scena 1
(Crîşmarul intră în panică la aflarea rezultatelor electorale.)
Crîşmarul: Du-te fuga afară la poartă!
Costică: Nu vezi că mi-i lene?
Crîşmarul: Du-te fuga şi nu mai comenta!
Costică: Şi la poartă ce să fac?
Crîşmarul: S-o încui naibii şi să vii înapoi.
Costică: Ce să fac înapoi?
Crîşmarul: Să mă ajuţi să desfiinţăm muzeul ăsta tehnocrat!
Costică: După ce ne-am chinuit o săptămînă să-l punem?
Crîşmarul: Aşa-i cu istoria!
Costică: Cum?
Crîşmarul: Azi eşti, mîine nu mai eşti.
Costică: Asta nu-i cu istoria. Asta-i cu viaţa!
Crîşmarul: De unde ştii tu mai bine ca mine?
Costică: Zice şi popa, zice şi lumea, zic şi eu.
Crîşmarul: Şi dacă erai aşa de priceput, de ce n-ai zis?
Costică: Ce să zic?
Crîşmarul: Că n-o să iasă ăştia cu tehnocraţii.
Costică: Chiar aşa de priceput n-am fost eu!
Crîşmarul: Da de votat ai votat!
Costică: De şapte ori am votat.
Crîşmarul: De ce-ai votat de şapte ori?
Costică: Ca să nu supăr pe nimeni.
Crîşmarul: De asta o ieşit toţi anapoda!
Costică: Cum anapoda?
Crîşmarul: O ieşit toţi penalii.
Costică: Să ştii că eu penali n-am votat.
Crîşmarul: Da ce-ai votat şi încă de şapte ori?
Costică: Vrei să-ţi spun?
Crîşmarul: Spune-mi pe rînd şi pe îndelete!
Costică: Prima dată cînd m-am trezit am mers şi-am votat un viitor mai bun.
Crîşmarul: Cum ai făcut?
Costică: Am dat cu ştampila de vot unde o trebuit.
Crîşmarul: De unde-ai ştiut unde o trebuit?
Costică: Aveam o poezie în cap de la Flutur.
Crîşmarul: O mai ţii minte?
Costică: Şi-n somn o ţin minte: pentru un viitor mai bun pentru această ţară şi copiii ei, pentru dezvoltare, pentru iniţiativă, pentru un drum mai hotărît spre Uniunea Europeană, pentru prosperitatea românilor şi a sucevenilor.
Crîşmarul: Şi pe urmă de ce nu te-ai potolit?
Costică: Cum să mă potolesc?
Crîşmarul: Cu votatu. Nu ţi-o ajuns toate astea?
Costică: Cum să-mi ajungă?
Crîşmarul: Nu ţi-o fost bine în dezvoltare, în iniţiativă şi-n Uniunea Europeană?
Costică: Ba mi-o fost, da cînd mă întorceam, m-am întîlnit cu cumătru.
Crîşmarul: Şi ce?
Costică: Şi l-am întrebat pentru ce-o votat el.
Crîşmarul: Şi?
Costică: El o votat pentru unitate şi pentru locuri de muncă.
Crîşmarul: Şi?
Costică: Şi m-am dus şi eu şi-am votat. Şi cînd mă-ntorceam, hopa!
Crîşmarul: Hopa ce?
Costică: Hopa liderul PMP, care tocmai votase! Ghici pentru ce?
Crîşmarul: Pentru ce?
Costică: Pentru oameni noi şi suceveni noi.
Crîşmarul: Nou ca Olărean sau ca cine?
Costică: Ca Popovici.
Crîşmarul: Şi tu ce-ai făcut?
Costică: M-am întors şi-am votat pentru oamenii noi.
Crîşmarul: Exprimă-te mai precis, că nu înţeleg.
Costică: Am votat pentru a aduce un zîmbet pe faţa românilor atunci cînd se gîndesc la clasa politică.
Crîşmarul: Şi ai adus zîmbet pe faţa românilor?
Costică: Habar n-am, că cînd să ies, iar m-am întors să votez.
Crîşmarul: Ce-ai mai votat?
Costică: Propăşirea României, salvarea României de la declin şi salvarea României de a deveni colonie.
Crîşmarul: Asta cine ţi-o mai băgat-o în cap?
Costică: Băişanu.
Crîşmarul: Şi nu ţi-o ajuns?
Costică: Cum să-mi ajungă, cînd o trebuit să votez şi pentru Lungu Ion, Stan Ion, Balan Ion?
Crîşmarul: Va să zică de votat ai votat pentru toţi. Măcar ştii ce-o ieşit?
Costică: Ce-o ieşit?
Crîşmarul: O ieşit un ghiveci: PSD.
Scena 2
(Ionică se întoarce din vîltoarea electorală, pus pe fapte mari.)
Ionică: Încă n-aţi desfiinţat muzeul tehnocrat?
Costică: Crîşmarul zice să mai aşteptăm.
Ionică: Ce să mai aşteptaţi?
Costică: Pronunţarea.
Ionică: Cine să se pronunţe?
Costică: Constituţia.
Ionică: De ce să se pronunţe Constituţia?
Costică: Că deocamdată-i amuţită de uimire.
Ionică: De ce?
Costică: De rezultate, de Dragnea, de Firea, de tot ce se-ntîmplă.
Ionică: Aşteptaţi voi degeaba, că nu se pronunţă.
Costică: De unde ştii tu?
Ionică: Că am fost şi-am văzut.
Costică: Ce-ai văzut?
Ionică: Dezastru, criză electorală, criză constituţională.
Costică: Şi preşedintele?
Ionică: Preşedintele ce?
Costică: Preşedintele nu meditează-ntre ei?
Ionică: Care ei, dacă-s numai muieri?
Costică: Unde-s numai muieri?
Ionică: La PNL.
Costică: Să pună guvern de bărbaţi!
Ionică: Nu se poate guvern fără prim ministru.
Costică: Să pună prim ministru. Ce-i greu?
Ionică: Primu ministru-i penal.
Costică: Şi-atunci eu degeaba am votat?
Ionică: Ce-ai votat?
Costică: Pentru un viitor mai bun, pentru dezvoltare, pentru iniţiativă şi altele.
Ionică: Sigur ai votat pentru asta?
Costică: De şapte ori am votat.
Ionică: N-ai votat cum se cade.
Costică: Da cum?
Ionică: Tu nu vezi?
Costică: Ce să văd?
Ionică: O ieşit un penal.
Costică: Şi nu-i mai bun penal decît tehnocrat?
Ionică: Dacă-i penal, nu-l aprobă Iohannis.
Costică: Nu s-o ştiut că-i penal?
Ionică: Cine să ştie?
Costică: Cine-o votat pentru ce-o votat. Tu pentru ce-ai votat?
Ionică: Pentru o viaţă mai bună.
Costică: Şi n-ai o viaţă mai bună?
Ionică: Eu nu-mi dau seama.
Costică: Hai să facem o probă.
Ionică: Hai să facem o probă!
Costică: Uite o hartă a României. Ce vezi pe hartă?
Ionică: Văd că-i roşie toată.
Costică: Şi nu ţi-i mai bine acuma?
Ionică: Mai bine ca cînd?
Costică: Ca cînd era galbenă.
Ionică: Tot un drac.
Costică: Măcar se vede mai bine.
Ionică: Ce se vede mai bine?
Costică: Culoarea roşie.
Ionică: Cum să se vadă mai bine?
Costică: Că-i ţipătoare.
Ionică: Ţie îţi place?
Costică: Îmi place, că o ieşit ce-am votat.
Ionică: Ştii ceva? Mie mi-o venit o idee: nu mai stricaţi muzeul tehnocrat.
Costică: Da ce facem cu el?
Ionică: Îl vopsiţi în roşu şi gata; aveţi muzeu PSD.
Epilog
(Crîşmarul pare satisfăcut de transformarea muzeului.)
Crîşmarul: Acuma că am rezolvat cu muzeul, voi ştiţi cine-o să fie primu ministru?
Ionică: Dragnea nu, Cioloş nu, eu nu şi nici tu.
Crîşmarul: Şi-atunci care?
Ionică: Care nu-i penal.
Crîşmarul: La care te-ai gîndit tu?
Ionică: Eu m-am gîndit la Costică.
Crîşmarul: De penal nu-i penal, asta-i drept. Ce calităţi mai are Costică?
Ionică: Cele mai multe: o votat cu toate promisiunile.





