Un urs de 500 de kilograme s-a prins într-un laţ în pădurea din Crucea şi o armată de reprezentanţi ai instituţiilor de stat şi de uitat la urs au sărit să-l salveze. Numai că, pînă s-au foit silvicultorii, poliţiştii, jandarmii şi veterinarii, ursul s-a salvat singur şi dus a fost. Asta, spre nemulţumirea şefului echipei de salvatori, subprefectul Ionuţ Creţuleac, care ar fi vrut să prindă ursul şi să-l pună să joace pe 27 decembrie la intrarea Palatului Administrativ, la Festivalul Obiceiurilor Populare, în faţa preşedintelui CJ, Gheorghe Flutur. Măcar aşa să-i mulţumească şi el pentru că l-a luat de la Gura Humorului şi l-a făcut şef la oraş. Pentru că a ratat prinderea ursului, domnul Creţuleac nu va avea încotro şi va trebui să se mascheze în capră şi să joace el în faţa domnului preşedinte.
FestiValul de zăpadă





