Şeful Maternităţii din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, dr. Cristian Irimie, îi critică pe medicii de la Iaşi care, vin la noi în judeţ la „furat” de paciente: „O altă ameninţare la adresa activităţii secţiei Maternitate este concurenţa medicilor din centrul universitar Iaşi, care efectuează consultaţii în Suceava şi în alte oraşe din judeţ şi îndrumă pacientele către centrul universitar Iaşi. Sigur că are o trecere mult mai mare la paciente faptul că se prezintă ca medic în centru universitar, care poate să le pună în legătură cu domnii profesori, cu toate că n-ajung mai niciodată pacientele la domnii profesori”. Eu propun ca medicii suceveni să se deghizeze în profesori universitari şi să stea în faţa spitalelor din Iaşi, pentru a-şi recupera pacientele. Dar, înainte de asta, trebuie să înveţe să vorbească cu un puternic accent moldovenesc, ca să nu se prindă gravidele că domnii doctori sînt din Bucovina.
Gravide et impera





