Un ficus pentru Primăria Rădăuţi

Nemulţumit că directorul societăţii Servicii Comunale, Nistor Tătar, s-a implicat în formarea noului Consiliu Local, candidatul PNL la Primăria Rădăuţi, Cătălin Miron, i-a cerut acestuia să nu mai folosească instituţia în jocuri politice şi să-şi dea demisia. Domnul Miron este supărat, de fapt, pentru că preşedintele Organizaţiei PSD Rădăuţi, Nistor Tătar, va candida şi el la funcţia de primar, iar postul de conducere pe care-l deţine în cadrul societăţii de utilităţi publice este un important atu pentru acesta. Dacă domnul Tătar s-ar retrage din cursa electorală, poate că domnul Miron nu i-ar mai cere demisia. Însă, cu siguranţă nu i-ar cere-o dacă domnul Tătar i-ar promite că va pune un ficus să candideze din partea PSD şi dacă s-ar angaja să-i facă campanie electorală domnului Miron, pe şest.   

Gazele de şest