Susţinătorul la nevoie se cunoaşte

După ce PNL Suceava l-a exclus din partid, Ilie Niţă a fugit în concediu, pentru a nu-şi pierde funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Domnul Niţă s-a pus pe tras de timp, sperînd că Bucureştiul va anula decizia luată de Suceava şi, astfel, domnia sa îşi va putea vedea liniştit în continuare de funcţia de la Judeţ. Cum, însă, conducerea centrală a partidului tocmai l-a dat afară din biroul de copreşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL pe unicul său susţinător, deputatul Alexandru Băişanu, e clar că decizia politică în cazul Ilie Niţă va rămîne definitivă. Acum, domnului Băişanu nu-i mai rămîne decît să-l ajute pe domnul Niţă să-şi strîngă lucrurile din biroul de la Consiliul Judeţean şi să le ducă acasă.

 Ilie NeghiNiţă