Preotul din Burdujeni şi cei şase feciori

În cartierul sucevean Burdujeni va răsări o nouă biserică. Terenul pe care va fi construit şi un cămin pentru bătrîni a fost sfinţit de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen. Înaltul l-a felicitat pe preotul Dumitru Hirghiligiu pentru că nu este la primul lăcaş de cult pe care-l zideşte, dar şi fiindcă i-a îndreptat pe cei şase feciori ai săi către Biserică. Trei dintre băieţi sînt deja preoţi, iar ceilalţi trei urmează cursuri de teologie. Astfel, există garanţia că popa Hirghiligiu nu se va opri din construit lăcaşuri de cult, că doar toţi cei şase feciori trebuie să aibă o slujbă bună la oraş, alături de părintele lor. 

Sfinţii Arhitecţi Mihail şi Gavril