Aflat în vizită la Suceava, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost întrebat despre propunerea Consiliului Superior al Magistraturii ca perioada de reţinere a suspecţilor să fie mai mare de 24 de ore, iar domnia sa a spus: „Am să vă răspund la această întrebare, deşi sînt sigur că peste zece minute voi fi acuzat că m-am antepronunţat. Constituţia noastră spune că durata reţinerii nu poate depăşi 24 de ore. Aceasta este o garanţie a dreptului la libertate, iar art. 152 din Constituţie spune că nu pot face obiectul revizuirii, printre altele, garanţiile drepturilor fundamentale. Cred că v-am răspuns”.
Aşa e, domnule Zegrean, v-aţi antepronunţat, numai că nu v-am spus-o la distanţă de 10 minute după declaraţia domniei voastre. Ne cerem scuze că gazeta noastră a apărut atît de tîrziu.
Gazeta Sporurilor (de pedeapsă)





