Să nu uitaţi, domnule rector!

După cum aţi aflat săptămîna trecută din Jupânu’, din cauza clasificării marca Funeriu, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava nu are voie să se apropie de fondurile europene pentru dezvoltare. Mai mult, după cum susţine rectorul Valentin Popa, plasarea universităţii sucevene în ultima categorie a diminuat bugetul instituţiei academice cu 20%. Aflînd de nemulţumirea crescîndă a universitarilor suceveni şi cu gîndul încă de pe-acum la alegerile de anul viitor, preşedintele executiv al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donţu, a făcut o interpelare, la începutul săptămînii trecute, prin care i-a solicitat ministrului PSD al Educaţiei să desfiinţeze clasificarea strîmbă şi netransparentă făcută pe vremea lui Daniel Funeriu. Cert este că, la acest moment, după cum spune domnul Popa, „nu se lucrează la o nouă ierarhizare, deşi noi am cerut an de an o nouă clasificare a  universităţilor din România”. Cum ar veni, domnul rector a solicitat anularea clasificării şi în 2012, şi în 2013, şi în 2014, în toţi aceşti ani ţara fiind condusă de guverne PSD. Să nu uitaţi asta, domnule Popa, atunci cînd domnul Donţu şi colegii săi, care pe vremea PDL-ului l-au înfierat cu mînie social-democrată pe domnul Funeriu, vor veni să vă ceară sprijinul în campaniile electorale din 2016. Aşa cum au mai făcut-o, iar dumneavoastră le-aţi ascultat rugăminţile, domnule rector.

ClasifiCare pe care