Dacă nu eu, atunci cine?

Vineri, 27 februarie, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, s-a lăudat în cadru organizat, mai exact în cadrul şedinţei deliberativului judeţean. Acesta s-a fudulit de faţă cu aleşii judeţeni şi cu presa cu „repartizarea microbuzelor şcolare 16 +1 locuri în vederea dotării unităţilor administrativ – teritoriale pentru transportul elevilor”: „În urma solicitării primite din partea judeţului Suceava, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a repartizat, în vederea asigurării transportului şcolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepărtate de unităţile şcolare la care sînt arondaţi, un număr de 37 de microbuze şcolare 16+1 locuri”. În primul rînd, Consiliul Judeţean nu are nici o treabă cu microbuzele şcolare, acestea venind pe o filieră care, legal, nu are nici o legătură cu administraţia judeţeană. În al doilea rînd, din cele 37 de microbuze de pe hîrtie, la Suceava au ajuns doar 18. Însă, atitudinea domnului Nechifor este de înţeles, din moment ce nu prea are lucruri importante cu care să se laude.

 MicroBuzele umflate