Săptămîna trecută, un bun prieten și cititor fidel al Jupânului încă de pe vremea cînd eu nu începusem să scriu aici m-a întrebat dacă nu cumva în această rubrică mai și inventez cîte o bizarerie de limbă, întrucît, zicea el, unele i se par de-a dreptul gogonate, neverosimile. Sper că l-am convins cînd i-am explicat, cu duhul blîndeții, că nu sînt nici atît de tîmpit încît să scot pe gură asemenea bazaconii, dar nici geniul care ar trebui să fiu pentru a inventa aceste veritabile capodopere. I-am povestit apoi despre ceea ce veți citi aici în continuare și mi-a spus că asta chiar i se pare cea mai tare chestie pe care a auzit-o vreodată și că e convins că așa ceva nu se putea inventa. Vă las și pe dvs. să apreciați.
Așadar, duminică, 11 octombrie, la ora 11:20, în imagine se puteau vedea o „domnișoară”, cică un fel de lideră PNL, cumva prietenă a unui afacerist, despre care am înțeles că nu stă în România, și care avusese o relație de durată cu distinsa politiciană, întreruptă după un șir de agresiuni ale individului în cauză. De ce a ajuns cazul la tribunal nu prea am înțeles, mai ales că între cei doi nu exista niciun act care să legalizeze presupusa legătură. În plus, domnul susținea că n-are niciun fel de relație privată sau intimă cu „domnișoara” pe care o angajase ca „escortă”, prin intermediul unui site care facilita tocmai întîlniri din astea, rapide și eficiente. Ei bine, în timp ce pe ecran se vedeau meclele celor doi protagoniști, din off se auzea și comentariul unei știriste care ne-a spus că „procesele verbale au arătat prezența unor ESCHIMOZE la nivelul feței”!!! N-are sens să detaliem: orice om normal știe că ECHIMOZA are denumirea populară de VÎNĂTAIE, în timp ce „ESCHIMOZA” poate spune doar cineva care n-are habar nici de limbă, nici de medicină, nici de eschimoși (pentru angajații postului trebuie să existe și „eschimoase”!), de fapt de nimic!… că altfel n-ar fi putut ajunge știristă la RTV! Cu adevărat mișto a fost că la ora 18:19, în aceeași zi, s-a reluat integral povestea… în care însă partea finală, asta cu „ESCHIMOZA”, a fost citită de un bărbat normal, care a spus chiar ECHIMOZE.






