Trăim vremuri atît de amestecate în privința muzicii încît indiferent ce am iubi este imediat contracarat de fel de fel de indivizi ale căror argumente nu au de fapt legătură cu muzica în sine, ci cu faptul că de la nivelul lor de subdezvoltare intelectuală se vede (nasol e că se și aude!) că numai ce le place lor este valabil și, deci, valoros, restul fiind gunoi, argumentul principal al acestor neisprăviți fiind că alea nasoale (nume de cîntăreți, titluri de piese, de albume, nume de grupuri) sînt… vechi! Pentru acești nefericiți, dintre care o imensă majoritate nu are habar nici măcar cîți erau The Beatles (ori chiar… Emerson, Lake & Palmer!, vă jur că unul mi-a zis că ”ăștia tre’ să fie vreo 7-8, după cîte instrumente se aud”!) și care n-a ascultat măcar ”Hey Jude” ori ”Satisfaction”, singurul argument în favoarea vreunui grup preferat ori a unei grohăieli numite ”melodie” este că ”e tare, dom’ne, rupe”.
Deteriorarea e nu națională, ci mondială. Un afiș de la Festivalul din Portsmouth (Anglia, țară care a ”inventat” practic muzica asta) de acum 3 săptămîni are drept cap în cele 3 seri cîte un nume pe care ți-ar fi rușine să spui că l-ai prins live la Suceava, de exemplu. Deteriorarea e atît de dramatică, încît am ajuns să vedem la televizor reclame cu un ”concert aniversar grandios”(!!!) susținut acuși, pe 24, de… Adrian Minune și invitați din aceleași mahalale: Tzancă, Cocoș de la Călărași (zău că nu-i glumă!) și, desigur, Vlăduța Lupău!
În paralel, la Mamaia, la Festivalul despre care am scris săptămîna trecută, a cîntat un grup grotesc, numit Voltaj. Cum ce a cîntat? Ascultați: ”Hai sus / Dacă ești bengos. / În seara asta? Numai fraierii stau jos!”.
În lumea muzicală se poartă fel de fel de fusion-uri. Noi am inventat fusion-ul mîrlăniei cu mîrlănia și mai mare.
