Mai întîi ajutăm și după aceea, eventual, filmăm

În ultima perioadă, pe raza județului Suceava au avut loc numeroase accidente de circulație soldate cu morți, în urma cărora au intervenit de fiecare dată cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina”. Purtătorul de cuvînt al ISU, locotenent-colonelul Alin Găleată:

Au fost, și nu știu dacă nu ar fi o greșeală să punem toate accidentele din județ doar pe seama infrastructurii sau a faptului că avem cea mai mare rețea de drumuri din țară. Vorbim de o combinație de factori și din punct de vedere sociologic și psihologic avem experiența redusă a unor șoferi, tendința tinerilor de a-și asuma multe riscuri, influența grupului de prieteni și, bineînțeles, exact ca la incendii – impresia că mie nu mi se poate întîmpla. O cultură, așa, a grabei, o toleranță față de încălcarea regulilor de circulație, vedem depășiri periculoase, oameni băuți. Și totul e privit ca ceva obișnuit, dacă ne uităm. Și de aceea, pe lîngă investițiile în drumuri și controalele colegilor noștri polițiști, care există, cred că avem mai multă nevoie de educație rutieră și de discuții despre responsabilitate, chiar încă din școală. Pentru că, dacă nu schimbăm comportamentul, degeaba modernizăm infrastructura, degeaba facem autostrăzi, pentru că e greu.

Apoi, vorbim de ceilalți participanți la trafic, de martorii care ajung la un accident, pentru că și pe ei e foarte important să îi educăm. Avem nevoie de mai multă empatie, pînă la urmă, și de o cultură a responsabilității, pentru că primul impuls ar trebui să fie acela de a ajuta sau să anunțăm serviciile de urgență, nu să scoatem telefonul și să filmăm. Pînă la urmă este firesc ca oamenii să fie impresionați de ceea ce văd. Imaginile pot avea o valoare informativă sau pot fi utile pentru clarificarea unor împrejurări, însă ar fi bine să ne gîndim și la persoana aflată în suferință. În acele momente ea are nevoie înainte de toate de sprijin, de discreție, chiar și de respect pentru demnitatea lui. Dacă alegem, totuși, să surprindem imagini, important este să evităm expunerea lor, a victimelor, și să punem pe primul loc grija față de oameni, nu dorința de a publica cît mai repede un videoclip pe rețele. Acesta este un semn de maturitate civică, de solidaritate pînă la urmă, de care avem nevoie cu toții”.