Probabil că în județul Suceava sînt o grămadă de șantiere pe care se construiește societatea capitalistă multilateral dezvoltată, iar președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, a fost în vizită de lucru pe cîteva dintre ele. Altfel, nu ne explicăm de unde are cărămida cu care se bate în piept că va face un nou stadion la Suceava într-un timp neverosimil de scurt. Însă, dacă pe 23 mai, după promovarea CSM Cetatea 1932 în Liga a II-a, acesta făcea stadionul de vreo 8.000 de locuri în doi ani, pe 30 mai a mai pus un an, spunînd că în doi-trei ani maxim. Domnul Șoldan susține că administrația județeană are anul acesta bani pentru proiectare, însă terenul nu există. Suceava nu are cum să aibă un nou stadion într-un timp atît de scurt, pentru că Gheorghe Șoldan este doar președintele CJ Suceava, și nu șeful Guvernului de la Budapesta, care a construit stadionul cu 8.400 de locuri de la Sfîntu Gheorghe în doar doi ani. Gheorghe Șoldan așteaptă un teren de la Primăria Suceava condusă de Vasile Rîmbu. Și poate să-l aștepte mult și bine, date fiind relațiile reci dintre cei doi. În caz că nu-l primește, domnul Șoldan a spus că-l va căuta pe undeva prin apropierea Sucevei. Spor la căutat.
Primarul Sucevei, Vasile Rîmbu, este mult mai realist: ”Dacă dumneavoastră credeți că noi putem construi un stadion în cîteva luni sau într-un an sau în doi ani de zile, vă înșelați. Și în același timp, dacă credeți că noi putem reconsidera total acest stadion pe care îl avem de atîția ani, iarăși vă înșelați”. Primarul a spus că prioritatea este ca la stadionul ”Areni” să se facă o serie de lucruri pentru a putea fi omologat de FRF pentru meciurile de Liga a II-a. Totuși, nu ne putem abține să nu-i reamintim domnului Rîmbu că în 2024, cînd era doar candidat la Primărie, spunea: ”Suceava merită sport de calitate, merită să simtă din nou emoția unui meci de fotbal! Un proiect important este <Bucovina Arena>, un stadion multifuncțional pentru fotbal, rugby și alte evenimente, cu o capacitate de aproximativ 15.000 de locuri. Facem Suceava Bine!”. Deci, rămîne cum am stabilit noi, cei care nu am candidat și nu am promis nimic: nu va fi nici un stadion nou în viitorul apropiat și chiar ceva mai îndepărtat.






