Jurnalistul Monitorul de Suceava Florin Paiu, despre vacanța de Paști pe care a petrecut-o în Cipru:
”Chiar în zilele acestea de sărbătoare am tras o fugă în Cipru. Era Paștele și acolo, ei fiind ortodocși. Am fost în partea greacă în capitala Nicosia. Acolo e o chestie unică, e singura capitală care e împărțită în două, între greci și turci. Cum era Berlinul, numai că ei sînt în situația asta și acum. Este graniță, te duci, îți verifică pașapoartele ca să poți trece dintr-o parte în alta, e o chestie, într-adevăr, inedită.
Sînt multe zboruri din România. Am văzut, am auzit foarte mulți români în Cipru peste tot, și români care lucrează acolo, dar și turiști, oameni veniți să se bucure de vremea bună. Cum a fost acum la noi destul de rece, acolo erau peste 20 de grade, deci puteai să stai la plajă… Erau oameni la plajă. Bun, apa era rece, dar se putea intra cu picioarele, așa, oricine, și erau și persoane care înotau, dar mai puține. Dar la plajă se putea sta fără probleme, 20-22-23 de grade Celsius, cam așa au fost zilele cînd am fost noi.
O țară mică, Cipru are 1,4 milioane de locuitori și cumva m-a surprins că aeroportul ăsta din Larnaca e un aeroport mare. Chiar vedeam de la hotel – aterizau șase-șapte avioane pe oră și m-am uitat la trafic, comparativ cu România, doar Otopeniul este peste, ca să vă faceți o idee. Totuși vorbim de Larnaca care are 60.000 de locuitori, e un orășel mic. Înțeleg că acolo, fiind insulă în Marea Mediterană, și fiind între Europa și Asia, sînt și zboruri de legătură și așa se explică de ce sînt atît de multe curse, dar, oricum, și foarte multă lume merge pe litoralul lor, zona de plajă e foarte întinsă.
Mulți suceveni probabil știu de Ayia Napa, o stațiune foarte cunoscută din Larnaca, e la jumătate de oră, 40 de minute, și mulți români, mulți suceveni, am cunoștințe care au fost acolo și, în general, sînt mulțumiți. Prețurile sînt în regulă, nu sînt mici, dar oricum nu sînt exagerate – casă, masă, în general. Noi acum am fost și în extra sezon, cumva… dar, oricum, sînt și hoteluri cu prețuri mari, hoteluri de lux, dar găsești, pentru că sînt zeci de kilometri de plajă și unde te uiți vezi locuri de cazare, e clar că din asta trăiesc. O țară foarte mică, repet, 1,4 milioane de locuitori.
Clima e plăcută, e chiar foarte, foarte mișto din punctul ăsta de vedere să mergi acolo cîteva zile. Sînt și obiective de văzut, în capitala Nicosia am fost și în partea turcă, am trecut pietonal, cum trece toată lumea. Sînt și foste biserici creștine transformate în moschei și este foarte interesant să vezi cum s-a făcut transformarea asta. Ăsta e un lucru, spunea și un istoric, un lucru mare la turci că ei nu prea au distrus, le-au transformat și au rămas, cum e și la Istanbul cu Hagia Sofia. Au muzee de arheologie, că au și ei o istorie de mii de ani, chiar am rămas surprins. Aici, la Larnaca, unde merg mulți suceveni, este biserica Sfîntului Lazăr. Sfîntul Lazăr a ajuns pe insulă și acolo a murit. Este și mormîntul lui, și peste pe mormîntul lui s-a ridicat o biserică acum o mie și ceva de ani, care este un obiectiv turistic în sine, turistic și religios. Vin foarte mulți oameni acolo să se închine. Chiar acolo am fost la Slujba de Înviere. Era multă lume, dar nu cît m-aș fi așteptat eu. E și o zonă centrală și probabil foarte mulți turiști… era, așa, un du-te-vino. Chiar am rămas surprins că la ora 12 noaptea am putut să intru în biserică, să coborîm chiar și la mormînt. Mă așteptam să nu fi putut, adică în sensul că nu era chiar foarte, foarte multă lume. Ce m-a surprins neplăcut, foarte multe petarde aruncate și chiar aproape de credincioși. Înțeleg că e și un obicei. Pentru mine a fost deranjant. Slujba era în limba greacă. Nu am înțeles mare lucru, dar mă rog, asta a contat mai puțin.
Am întîlnit și români care lucrează acolo, chiar am intrat în vorbă cu unul care mi-a spus că lucrează în construcții și cîștigă 100 de euro la zi. Era mulțumit. Spunea că face lejer 2.500 de euro pe lună și omul era mulțumit, spunea că dacă poate munci șapte zile este plătit pentru șapte zile, apoi poate lucra șase, apoi două – trei zile își mai ia o pauză… Sînt destul de mulți români în Cipru. Am fost și la o cafenea acolo, în Larnaca, unde era un român patron și spunea că ciprioții, așa spunea el, probabil că așa este, nu prea vor să muncească și greu găsește forță de muncă, și lucra tot cu o româncă. Probabil că și de asta mulți români se adaptează acolo: sînt dispuși să lucreze, să pună osul la treabă.
Nu aș mai merge o dată, poate cei care sînt pasionați, care se bucură de mare, de soare… De exemplu, în Nicosia, în capitală, turistic am văzut totul în cîteva ore. Bine, poate exagerez totul, dar tot ce era important: clădirile vechi, bisericile astea transformate în moschei, mai era un muzeu de arheologie care era închis, am mai urcat într-un turn de unde se vede capitala de sus și este interesant așa, pentru că vezi și delimitarea aia. În Larnaca am văzut un muzeu de arheologie, mai avea un fort, așa, o cetate veche, și Biserica Sfîntului Lazăr… Deci, în jumătate de zi le-ai văzut, dar clar, asta e destinație pentru plajă, pentru relaxare.
Plajele, într-adevăr, sînt frumoase. În zona Ayia Napa marea e foarte albastră, pentru asta e și cunoscută și de asta merg acolo mulți turiști, apa e mică, puțin adîncă sute de metri, deci e foarte plăcut și de asta e și atractiv.
E diferență între partea greacă și turcă, e mai bogată asta greacă, da, prețurile sînt un pic mai sus, dar în partea turcă, sub aspectul obiectivelor pentru turiști, cred că mi s-a părut mai interesant. Bine, poate sînt și un pic subiectiv, dar nu, pentru că au bisericile astea transformate în moschei și astea atrag foarte mult, cel puțin una este extraordinară… Chiar am băut o cafea turcească acolo, pe partea turcă, și deși ne luasem două cafele și un suc, barmanul de acolo ne-a adus cadou vreo șase portocale, o sticlă de apă mare să o bem la cafea… bine, înțeleg că e un obicei la ei, dar ne-a plăcut. Oricum, portocale sînt peste tot, dar, oricum, gestul a fost foarte frumos și ne-a dat, așa, o senzație foarte plăcută…, amabilitate, ospitalitate. Am lăsat ciubuc, trăgînd linie a ieșit și el bine (rîde)”. (Foto: Zona de litoral superbă a Ciprului; Biserica Sfîntului Lazăr; Catedrala gotică transformată de turci în moschee; Mormîntul Sfîntului Lazăr; granița dintre partea grecească și cea turcă, în Nicosia; plaje superbe în zona Ayia Napa; capitala Nicosia, împărțită în două, cu steagul Ciprului de Nord, recunoscut doar de Turcia)













