Stabilit de 25 de ani în Statele Unite ale Americii, suceveanul Florin Senciuc lucrează la o firmă de distribuție a aparaturii medicale, iar săptămîna trecută a ajuns și în Amarillo-Texas. ”Am văzut foarte multe eoliene, dar, totuși, cred că industria asta zootehnică ține capul de afiș în continuare. Și încă ceva: m-am documentat, deși știam chestia asta de ceva timp, de 10-12 ani, pentru că nu-i prima dată cînd vin prin zona asta… Ei au aici un concurs – mergi la un restaurant în care ți se pune la dispoziție o friptură de 2 kilograme, și este gratuită friptura atîta timp cît tu poți să o mănînci într-o oră, deci ai o oră la dispoziție, pentru că pe lîngă friptură mai ai acolo și niște cartofi, piure de cartofi. Trebuie să mănînci tot, tot, pentru că dacă ai lăsat ceva, gata, ești bun de plată. Vreau să spun că e un perete plin cu cîștigători. (Și dacă nu mănînci într-o oră ce se întîmplă?) Păi, plătești 72 de dolari. Atît costă friptura. (E plin de restaurante din astea în Texas?). Da, da, aici vreau să spun că e legea locului, fripturile astea texane. Și ei au o denumire Tex-Mex la restaurante, este o încrengătură din asta cu influență mexicană, adică au steak fajitas. Steak fajitas e o friptură din astea, dar tocată mărunțel, așa, și cu ardei trași prin tigaie. (Sînt și multe rulote din astea de unde să-ți iei sandwich-uri?). Da, aici este o modă în domeniul ăsta și pot să-ți spun cu siguranță că unde vezi rulotele astea, bucătării pe roți, sînt companiile astea mari. Eu, de exemplu, pot să-ți spun că este exact acolo unde locuiesc (în Indianapolis – n.r.), chiar în vecinătatea unde locuiesc e un complex de vreo 30 și ceva de depozite din astea foarte mari, și oamenii, ca să nu se mai ducă în pauză, probabil o jumătate de oră, o oră cît au, ca să nu se ducă pe la fast-food-uri, conducerea acceptă ca să vină întreprinzători din aceștia cu rulotele, cu bucătăria ambulantă, și acolo fiecare cu specificul lor. Unii sînt cu specific indian, alții mexican…
Ți-am trimis zile trecute un articol dintr-un cotidian central în care apărea pățania unui individ din New York, care a cam rămas cu gură căscată. A cerut părerea de la măcelari – de ce costă 33 de dolari jumătate de kilogram de carne macră? Bine, calitate foarte bună, carne de vită din asta Black Angus, dar totuși, ca să dai 66 de dolari, 67 de dolari pe un kilogram de carne macră, de parcă e poleită cu aur, parcă e mult, cînd știi că dădeai 20 de dolari. Și am mai spus aici cu ceva timp în urmă că am observat eu, la raft, că urcase de la 5 dolari și ceva pound-ul, acum undeva la 12 dolari”.
