România – tărîmul specialilor
Cu toate că nu cred că mai era nevoie de o confirmare suplimentară, săptămîna ce a trecut ne-a demonstrat din nou că România este o țară cît se poate de specială, plină pînă la refuz de situații speciale, excepții, oameni de neînlocuit, care muncesc pe rupte, în condiții speciale, neîntîlnite nicăieri în lume. De aceea, reforma fiscal-bugetară trebuie să-i atingă doar pe alții, nicidecum pe cei care, ca în jocurile copilăriei, trag cu creta un cerc în jurul categoriei lor speciale și declară că aceea este o zonă liberă de reformă. Singurele concesii permise de specialii noștri ar fi dublarea salariilor și înjumătățirea orelor de muncă, retragerea oricăror criterii de performanță și eliberarea de orice responsabilitate legată de neîndeplinirea atribuțiilor specifice.
Săptămîna parlamentară cu care s-a făcut safteaua celei de-a doua sesiuni a legislaturii a adus și asumarea răspunderii guvernamentale pe pachetul al doilea de măsuri de austeritate, feliat în pachețele mai mici, că poate nu ne vom da seama că este doar o mînă de praf în ochii celor care deja resimt efectele măsurilor golitoare de buzunare, pentru care, al naibii, nu au fost atîtea tergiversări și excepții. Extragerea din mămăliga măsurilor a feliei privitoare la administrația locală, care, oricum, au doar coajă și deloc miez, a fost (cum altfel?) opera PSD. După ce au anunțat, prin vocea competentă și relevantă a tractoristului miliardar ce s-a împroprietărit cu Delta și Bărăganul, că ieșirea de la guvernare a partidului chinuit de insomnii provocate de grija față de bunăstarea neamului este doar o chestiune de timp, problema administrației locale a fost trecută la sertar. Cu toate că în campania electorală absolut toți au recunoscut că aparatul administrativ este supradimensionat și obez, și are nevoie de o cură de slăbire drastică, atunci cînd a venit vremea tăierilor efective de posturi toți baronii din teritoriu și-au dat seama că în spatele posturilor sînt vărul Costel, țiitoarea Gigica sau oameni ai primarilor, care știu foarte bine tabla împărțirii paraîndărătului primit pe contractele pe bani publici. În consecință, partidul cinstiților, aflat în fierbere, simțind că le fuge persanul de sub tălpile roșii ale pantofilor, a încropit o scenetă bazată pe motto-ul peren al lui Nenea Iancu: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale!”.
Așa cum Guvernul Ciolacu anunța reduceri de posturi în administrație la preluarea mandatul, iar la predare ne-am trezit cu cîteva mii de sinecuri în plus, de data aceasta, cu o manevră demnă de gașca de interlopi care buzunăresc și înșală credulii pe podurile Londrei, PSD s-a declarat de acord în ședințele coaliției cu reducerea a 25% din posturile din administrația locală. Promițător, nu? Aici vine manevra luată din manualul șmecherilor cu doctorat în alba-neagra. ”Asta are, asta n-are, care e cîștigătoare?”.
Ei bine, vajnicii noștri pesediști, asaltați de telefoane venite de pe numere de neblocat, pe lîngă faptul ca au ordonat prefecților din teritoriu să umfle numărul de angajați din județe, au spus că reducerea se va aplica la un număr total de posturi, care trece la numărătoare, și posturile care nu au fost create, dar ar fi putut fi, dar și pe cele create și neocupate. Demonstrația pe cifre făcută de premierul Bolojan arată că pentru o reducere reală de doar 10% ar trebui tăiate, în aceasta logică șchioapă, 40% din posturile numărate ca steagurile din aceeași piesă de teatru a lui Caragiale. Că ne credeți proști și faceți tot ce puteți să ne mai păcăliți iar și iar, și iar, nu e o noutate, însă faptul că folosiți de acum algebra șmenarilor pentru a putea păstra privilegiile clienților voștri politici pute a disperare electorală acută!
Pentru a nu fi acuzat că pe unii comedianți politici îi controlez zilnic la unghii și batiste, și le dau cu rigla la palmă pentru orice derapaj, iar pe alții îi țin la icoană, crezînd că în jurul lor miroase doar a smirnă și tămîie, în timp ce după restul aerul are damf de pucioasă, am să abordez un subiect deschis de multe ori în plen de către foștii mei colegi de partid.
Am așteptat începerea sesiunii să pot consulta programul de lucru al Parlamentului, despre care am afirmat în multe rînduri că este un model de <dolce far niente> și nu putem cere profesionalism, performanță și responsabilitate publică populară atunci cînd prezența efectivă la locul de muncă a aleșilor este una ridicolă. Pentru că nu îmi place să bat cîmpii și să mă bazez pe afirmații neverificate vă voi prezenta programul standard de lucru al parlamentarilor afișat în această săptămînă pe site-ul Camerei Deputaților. Sînt programate două ședințe de dezbateri în plen, cu durata de o oră, o ședință de vot care poate dura maxim o oră, dar de cele mai multe ori durează mult mai puțin, și una sau două ședințe în comisii, care, la fel, au durate variabile, de la cinci minute pînă (în puține cazuri) la o oră. Vizavi de acest program istovitor îmi vine în minte replica de marketing a emisiunilor de teleshopping, în care niște voci mieroase îți prezintă niște gunoaie inutile ca și cum ar fi o oportunitate de neratat, cu care te întîlnești doar o singură dată în viață : „Iar asta nu e totul!”. Prin decizia Biroului Permanent, prezența la lucrarile Parlamentului se poate face fizic, în sala de plen, sau online, pe tableta specială de vot, primită de la STS. Conectarea la ședință îți asigură prezența, iar îndemnul de vot pentru deputații partidului este transmis înaintea ședinței, pe Whatsapp, de către liderul de grup.
Deci, pentru specialii aleși ai poporului există varianta de prezență din fotoliul de acasă, de pe terasa hotelului sau chiar pasarea responsabilității către un consilier sau oricine altcineva. Nimeni nu verifică vreodată, și nici nu prea ar fi posibil, cine este conectat pe tabletă. Acest sistem, brevetat și aplicat în pandemie, a devenit extrem de convenabil și, ca toate lucrurile bune, a fost păstrat. Timp de trei sesiuni, în 2022 și 2023 s-a revenit la prezența fizică, dar apoi, sub pretextul alegerilor, a fost reinstalat. Pentru acest program infernal, istovitor, din indemnizație, partea care se justifică doar pe semnătură din suma forfetară și sumele pentru cazare și deplasare în teritoriu aleșii încasează 7.000 de euro lunar, fără a se prezenta la Parlament. Echitabil, nu?
Aș fi curios să aflu acum care e justificarea Biroului Permanent pentru menținerea posibilității de a participa la lucrările Parlamentului pe tabletă, și nu doar fizic, și, mai tare, m-ar interesa de ce foștii mei colegi din USR, care în opoziție fiind cereau revenirea la programul eminamente fizic și mărirea timpului de dezbatere a proiectelor de lege, acum nu mai scot nici măcar o vorbuliță pe acest subiect? Mda, amară și mucegăită e pîinea în opoziție, dar se face dulce ca mierea cînd prinzi loc la masa puterii și începi să înfiletezi oamenii tăi prin posturi calde…
Acum, cînd discutăm zilnic despre echitatea socială a veniturilor, mărim norma profesorilor și încărcătura de pacienți a medicilor de familie, puricăm magistrații, concediem funcționarii statului și tăiem sporurile nemeritate, nu am auzit nimic despre modul în care veniturile parlamentarilor trebuie ajustate și justificate în contextul efortului comun bugetar. Nici de la putere, nici de la opoziție. Într-o țară de speciali, cei care fac legile de ungere a specialilor sînt, totuși, mai speciali ca alții, nu-i așa?
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
