Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, i-a transmis o interpelare ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în care arată că, în 2020, grupul francez Lactalis a închis fabricile de la Floreni și Vatra Dornei ale Dorna Lactate, concediindu-i pe cei 400 de angajați. Acesta a adăugat că ”portofoliul de lactate LaDorna este produs în celelalte fabrici românești ale grupului, iar brandul LaDorna a rămas pe piață. Astfel, producția pentru portofoliul brandului LaDorna a fost împărțită între fabrica Albalact din Oiejdea, județul Alba, și fabrica Covalact, din Sf. Gheorghe, județul Covasna”. În concluzie, „brandul LaDorna are valoare economică, dar laptele din zona Dornelor <nu mai este bun>. Fermierii din zona Dornelor nu pot utiliza brandul care spune practic că <vindem lapte și produse din lapte din zona Dorna>, dar Lactalis, cu lapte adus din alte zone, poate spune acest neadevăr și chiar să eficientizeze vânzarea produselor LaDorna”. Virgiliu Vlăescu solicită trimiterea corpului de control al Ministerului Agriculturii, care, împreună cu reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului, să evalueze dacă nu este o problemă în utilizarea brandului LaDorna cu lapte din Ungaria sau din Covasna, și dacă această situație nu reprezintă o înșelăciune sau concurență neloială. În final, domnul Vlăescu îi solicită domnului Barbu să facă în așa fel încît francezii de la Lactalis să doneze marca LaDorna unei federații de fermieri din județul Suceava. Ciudată solicitare. Este ca și cum noi i-am cere domnul Vlăescu ca în cazul în care nu se rezolvă problema pe care a ridicat-o să-și doneze mandatul de senator unui fermier din județul Suceava, care cu siguranță se pricepe mai bine la zootehnie decît dumnealui.
Lapte, nu vorbe!