Conştient sau nu, şeful PSD al Inspectoratului Şcolar Suceava, Gheorghe Lazăr, lucrează de zor la săparea PSD-ului. La începutul lunii iunie a acestui an s-a consemnat prima ieşire publică a preşedintelui Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Cătălin Nechifor, la adresa unui membru de partid cu funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice. În cei aproape doi ani de cînd PSD se află la putere, iar domnul Nechifor la conducerea Consiliului Judeţean Suceava, a fost pentru prima dată cînd liderul PSD-ului i-a bătut obrazul unuia pe care l-a cocoţat pe un scaun de şef. Lui Cătălin Nechifor i-a sărit muştarul pînă pe micii care sfîrîiau la una dintre parangheliile organizate de primării în judeţul Suceava după ce şeful PSD al Inspectoratului Şcolar, Gheorghe Lazăr, a spus în cadrul unei întîlniri cu directorii unităţilor de învăţămînt că în următorii doi ani vor fi desfiinţate 84 de şcoli, din cauza numărului redus de elevi. Vorbele domnului Lazăr au căzut ca un trăsnet în capul domnului Nechifor, mai ales că gura cu care este prevăzut capul acestuia a criticat PDL pentru că nu ştia decît să taie salarii şi să închidă şcoli şi spitale. Ca să liniştească poporul care începuse să spună pe la colţuri că „PSD pentru noi este PDL 2”, Cătălin Nechifor a declarat: „Domnul Lazăr nu înţelege politica Guvernului actual foarte bine. Guvernul nu închide şcolile. Îi vom mai explica o dată dacă e nevoie”. Referitor la faptul că Gheorghe Lazăr spusese pentru a doua oară că există un plan privind închiderea unor şcoli, Cătălin Nechifor a declarat: „A treia oară nu mai apucă”.
Românul care-i cel mai mîndru că-i român şi care nu scapă nici o ocazie de a se fotografia cu sportivi şi elevi care au obţinut rezultate deosebite în activitatea lor abia a aşteptat încheierea Bacalaureatului şi a Evaluării Naţionale. Cum s-au terminat aceste examene, cum premierul PSD, Victor Ponta, a ordonat să se scoată nişte bani din bugetul la care cotizează poporul şi să fie premiaţi copiii şi adolescenţii din toată ţara care au avut media 10. Cîte 3.000 de lei pentru Bac şi cîte 2.000 de lei pentru Evaluarea Naţională. În judeţul Suceava, o domnişoară a luat Bac-ul cu 10, iar 14 domnişorici şi domnişorei au obţinut media maximă la Evaluarea Naţională. Pentru că Victor Ponta era ocupat cu pregătirea pentru întîlnirea de pomină cu Traian Băsescu referitoare la scăderea CAS-ului, acesta l-a delegat pe ministrul PSD al Educaţiei, Remus Pricopie, să se ocupe de premierea elevilor. Domnul Pricopie a organizat o videoconferinţă la care de la Suceava au participat elevii de nota 10 şi şeful PSD al Inspectoratului Şcolar Suceava, Gheorghe Lazăr. La un eveniment atît de important, domnul Lazăr nu a invitat decît două din cele trei cotidiane locale, un singur site din cele cîteva „n” existente, nici un post de televiziune şi nici un post de radio. Astfel, Gheorghe Lazăr a reuşit performanţa de a ţine ascuns un eveniment care ar fi putut îmbogăţi sau măcar menţine zestrea electorală a PSD, cu cîteva luni înainte de alegerile prezidenţiale. Acum, ori domnul Lazăr sapă cu bună ştiinţă PSD-ul, ori acesta o face inconştient. Dar asta nu contează, ci doar rezultatul.






