Părintele patriot, ministrul masterchef și tanti Lenuța

Era zi de sărbătoare, Sfînta Maria, liber la bugetari, punte și vineri, așadar o minivacanță pe care n-aveai cum să n-o începi holbîndu-te la televizor, în caz că nu te aflai și tu pe acolo, la malul mării, pentru a admira, vorba Angelei Similea, ”Un albaaastru iiinfiniiiit” și un președinte care să ne strice tuturor pentru ultima oară această sfînta zi, fiindcă Sfînta Maria este și protectoarea marinarilor, iar de Ziua Marinei nu există preș. al țării ăsteia prost făcută care să nu-i binecuvînteze cu vorbe simțite pe cei îmbrăcați în dungi orizontale (ăia cu verticale fiind majoritar politicieni!).

Rămas setat din inerție pe același canal ca în zilele normale (mai explic o dată: nu că mă dau în vînt după România TV, dar fără ea, de unde aș mai culege toate tembelismele cu care umplu spațiul acestei rubrici de cîțiva ani buni încoace!?), priveam albastrul infinit și ascultam tăcerea adîncă a preș.-ului de după speech-ul într-o perfectă limbă aproape română din lemnul cel mai pur, cînd îmi căzură ochii pe burtieră. Unde ce am citit aproape îngrozit? Nu, nu despre doctorița asasinată din Brăila (că fusese deja!), nici despre doctorițele ”asasine” din București (că fuseseră și ele!), ci ceea ce avea să umple jurnalele de știri de la ora 11, ora 12, ora 13… pînă în noapte: ”Părintele patriot, ministrul masterchef și tanti Lenuța fac spectacol pe uliță”!!! Pe cei care nu frecventați tomberonul ăsta, trebuie să vă limpezesc: popa patriot nu era, spre uluirea mea, pedofilul-cîntăreț Pomohaci (abonat la chermezele astea grotești de Paști și Crăciun), ci unul aparent normal, dar înfășurat ca primarii și ca salamul de Sibiu într-o chestie tricoloră, ca să i se vadă patriotismul, ministrul masterchef era desigur Igaș, plecat cu berbecuții după el către proțapul din alt județ, iar tanti Lenuța era una de nu puteai să-i spui altfel. Dar dacă tot era Sfînta Maria, de ce naiba n-or fi dat live petrecerea de acasă de la vrăjitoarea Maria Cîmpina și ne-au ținut în tensiune pînă spre miezul nopții, cînd tot ne-au dat o filmare de mare excepție de acolo!?

Vreau să vă întreb, de final, doar atît: dvs. vă mai recunoașteți țara? Cînd și cum au încălecat-o toate panaramele? Nu pare departe ziua cînd vreo doctoriță deraiată de la ATI ni se va părea Zîna cea Bună, trimisă să ne scape de griji. De toate grijile.