La 20 septembrie 1949 coperta revistei americane de mare tiraj Times o reprezenta pe Ana Pauker din profil – un cap într-o secera & ciocan. Motiv? Era prima femeie din istorie ajunsă ministru de externe (noiembrie 1947). Legenda coperții era următoarea: „For a new battle, a new edge” şi marca apogeul carierei ei. Dej avea de ce să o invidieze. Conform metodelor lui Stalin urma în curînd momentul cel mai de jos al carierei celei mai puternice femei. Înlăturarea ei din Biroul Politic PMR și din Guvernul marionetă de la București. Lupta de clasă se mută în interiorul partidului, de unde pînă atunci se dădea între partid şi societatea românească.
La sfîrşitul lunii mai 1952 Scînteia publică o stenogramă prescurtată si retuşată a lucrărilor plenarei CC al PMR care avusese loc în acele zile (26-27 mai). Puternicii Ana Pauker, ministrul de Externe, Lazslo Luca, ministrul de Finanțe, Teohari Georgescu, ministrul de Interne, sînt alungați, sînt “epurați” în vulgata moscovită. Plenara semăna cu o întrunire mafiotă, atmosferă dostoievskiană alcătuită din minciuni, delaţiuni, trădare. Era arsenalul unei secte. A fost o surpriză totală pentru cei trei – luați pe nepregătite. Secretul întregii operațiuni s-a păstrat. Dej & Co au lucrat conspirativ mai mult de un an la pregătirea ei (sub controlul consilierilor sovietici). Cei puși în discuție vor pierde ministerele pe care le dețin și puternicele funcții din PMR – erau membri ai puternicului secretariat și ai Biroului Politic. Dar cît poți crede ce scria Scînteia? Între foarte puțin și deloc. Vestea a fost, totuşi, ca o lovitura de măciucă, avînd un aer fantast și chiar suprarealist. Cum să o dai afară pe Ana Pauker care se confunda cu istoria comunismului din România? Tablouri cu portretele ei se aflau pe toate zidurile din România. Era preamărită ca o zeiță. Fusese personajul principal într-un proces celebru intens mediatizat de rețelele Comintern la mijlocul anilor `30. Fusese reprezentanta PCdR la Comintern, Ajunsese ca refugiat politic la Moscova după un schimb de prizonieri între Stalin şi Antonescu. În mai 1943 Ana Pauker semnase actul dizolvării Cominternului – alături de Maurice Thorez, Palmiro Togliatti, Gheorghi Dimitrov, etc. Era veterana aureolată de glorie a luptei împotriva fascismului. Cunoștea toată lumea care conta la Moscova. Era protejata lui Molotov se Manuilski. A fost trimisă de Gheorghii Dimitrov la București. Aterizează la 16 septembrie 1944 pe Aeroportul Băneasa și ia conducerea partidului. Sarcina ei – preluarea puterii de la agenții sovietici. Căderea ei in dizgrație în primăvara anului 1952 a fost ceva cu totul neașteptat. Scînteia a alocat mascaradei mai multe zile pagini întregi.
Cum privește bucureșteanul acest scandal ciudat? Cu un amestec de indiferență și satisfacție. Bine că aceste cozi de topor, emisari ai Kremlinului, se sfîșie reciproc. A fost prima reacție. Singura grijă era legată de un eventual nou val de arestări. Dacă dracii se întărîtă poate că Regimul, prin eliminări succesive ale liderilor, cade. Nu au decît să se certe, să se conteste unul pe altul, să se acuze. Această atitudine a populației față de acuzațiile de deviaționism, stîngism, atitudine sectară nu interesa pe nimeni. Era o păsărească ideologică ininteligibilă, fără legătură cu realitatea (cu penuria, cu pușcăriile, cu exproprierile…), cu ce preocupa lumea românească în 1952. Era o dovadă în plus că Pauker & Luca & Teohari Georgescu nu aveau o bază politică. Erau doar nişte marionete cu misiunea de a executa partitura scrisă la Moscova. Niște quislingi, cum le spusese odată Lucrețiu Pătrășcanu. Cei trei nu aveau susținători dincolo de limitele înguste ale aparatului de partid. Dar în interiorul acestuia rațiunile solidarizării sau desolidarizării erau diferite. Împărțirea în clanuri generate de scindări și lupte fracționiste creaseră acoliți și adversari la toate nivelurile. Nici unul dintre ei nu era susținut de societatea românească. Această nomenclatură sui-generis era alcătuită din desperados impuși de la Kremlin. Un corp străin privit ca atare. Plenara a arătat încă o dată izolarea PMR, pe care toată lumea o considera o bandă de venetici. Se confruntau doua bande de gangsteri politici la fel de impopulare.
Lucrurile au debutat în 1951, toamna, cînd a fost chemat ca o slugă ce era la Kremlin pentru convorbiri cu Stalin pe subiectul care interesa cel mai mult – înlăturarea Anei Pauker. Apar mai multe scenarii. Să fie înlăturată, dar lăsata în viață? Să fie arestată și să i se intenteze un proces (eventual cu public, un show-trial ca la Budapesta, Sofia, Tirana?). Stalin a cerut să se aplice prima variantă. Conflictul nu era legat de cine este mai docil sau mai patriot, ci de cine dintre cei doi executa mai prompt și mai eficient ordinele Moscovei, cum s-a spus. E o falsă dihotomie între „grupul moscovit”, internaționalist, Ana Pauker / Co. fidelii ei – Luca, Walter Roman, Leonte Tismăneanu, Leonte Răutu etc. vs. ”facțiunea națională”, doftaniştii Dej &Co Apostol, Drăghici, etc., aşa zișii „pămînteni”. Este un fals istoric. Gheorghiu Dej și Ana Pauker erau la fel de grăbiți să facă pe plac Kremlinului. Nu era nici o disidență la mijloc. De ce Stalin l-a preferat totuși pe Gheorghiu Dej? În ochii lui, Ana Pauker prezenta cîteva dezavantaje: 1. era femeie 2. era evreică într-o vreme cînd ”tătucul popoarelor iubitoare de pace” devenise un antisemit vehement 3. era intelectuală, categorie pe care Stalin o privea cu maximă neîncredere. În plus, ea aparținea vechii gărzi cominterniste pe care o decimase între anii 1936-1938 în cadrul proceselor Marii Terori. Ana Pauker pentru Stalin era un dinozaur al unei epoci revolute. Gheorghiu Dej în schimb stătuse 12 ani în „închisorile burgheziei românești”. Adunase destule frustrări la Doftana, Caransebeș şi Tg. Jiu pentru a dori să instaleze un regim de tip stalinist. Stagiul prelungit în pușcării – izolat – necontaminat de luptele fracționiste pentru putere din Comintern. Era muncitor într-o vreme cînd „dictatura proletariatului” era marota regimurilor instalate de Krasnaia Armia. Stalin îl considera supus, putea lucra cu el, cum întrevăzuse în mai multe întîlniri pe care le avusese cu el. Oricum, agenții de la București îi raportau că se înconjurase de oamenii Moscovei (din armată, servicii secrete, partid) încă din anii detenției la Doftana. Astfel flancat, Gheorghiu Dej era preferabil Anei Pauker, pentru că nu prezenta nici un pericol de insubordonare, de fracționism, de deviere de la linia PCUS. În fond era singura lui șansă. Partida era cîştigată dinainte de Gheorghiu Dej, care era o figură relativ nouă.
Cei trei au căzut în ambuscada monitorizată de Kremlin. Luca, după ce a fost demis, a fost arestat în august. Teohari Georgescu era membru PCdR din 1929. În 1940, aflat la Moscova, a refuzat propunerea Comintern de a prelua conducerea partidului. A fost arestat cu întreg Secretariatul PCdR în aprilie 1941 in urma unei trădări. La Caransebeș a fost adjunctul lui Dej la conducerea celulei comuniste din închisoare. A trecut de partea Anei Pauker cînd a început lupta pentru putere, convins că Moscova o va susține. După debarcarea sa din funcție a fost arestat în 18 februarie 1953. Mai tîrziu, Dej l-a reabilitat și a fost directorul Întreprinderii Tipografice “13 decembrie”. A murit la 31 decembrie 1976. Ana Pauker a fost demisă şi apoi arestată tot la 18 februarie 1953. Norocul ei a fost moartea lui Stalin la 5 martie 1953. A fost eliberată în aprilie la intervențiile lui Molotov şi Manuilski, vechile ei cunoștințe. Nu a fost reabilitată și nu şi-a recăpătat funcțiile. A murit de cancer în 1960, la 67 de ani. Vasile Luca moare în 1963 într-o celulă a închisorii din Rîmnicu Sărat în chinuri groaznice – suferea de sifilis terțiar. Dej nu a aprobat tratamentul cu antibiotice care l-ar fi salvat. De unde a învăţat el oare cruzimea asiatică? Era doar un pîrlit de lucrător din fundul provinciei (născut în 1901 la Bîrlad ). Nu avea școală, absolvise patru clase, fusese electrician într-un atelier CFR, apoi pușcăriaș la Doftana și Caransebeș. Internat doi ani în lagărul de la Tîrgu Jiu. Să se fi molipsit de la Stalin, care iubea răzbunarea mai mult ca orice?
Stelian Tănase
Fragment inedit din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, ediție revăzută şi adăugită.
