În cadrul podcastului ”Interviurile Monitorului” realizat de redactorul șef al ”Monitorului de Suceava”, Tiberiu Avram, profesorul Mihai Vitcu, fost șef al Inspectoratului Școlar Suceava și fost deputat PSD, a spus la un moment dat că ”uneori, să știți că-mi este rușine să spun că am fost parlamentar”. Comentariul gazetei noastre la afirmația domnului Vitcu a fost: ”Ca să nu-i mai fie rușine, profesorul fălticenean Mihai Vitcu, astăzi ajuns la frumoasa vîrstă de 79 de ani (mulți înainte!), ar trebui să spună că a fost deputat”.
Zilele trecute am primit la redacție vizita lui Ioan Băncescu, fost prefect de Suceava, fost parlamentar și fost președinte al Organizației Județene a PDSR (actualul PSD), care a solicitat publicarea unui comentariu de-al domniei sale referitor la spusele lui Mihai Vitcu. Iată parte din reacția domnului Băncescu:
Pentru magistrul pretins rușinos banii nu au miros
Profesorul Mihai Vitcu din Fălticeni mi-a fost mulți ani tovarăș de drum în activitatea politică, pe care am desfășurat-o în calitate de lider al organizației Județene Suceava a PDSR, devenit PSD. Încă din primele săptămîni după înscrierea sa în partid a manifestat o dorință nedesimulată de a se afirma, de a ocupa poziții tot mai înalte de putere și influență. În atingerea acestor țeluri i-au fost de un real ajutor indiscutabilu-i nivel cultural, lejeritatea cu care își exprima ideile, un dezvoltat simț al umorului și destul șarm.
În anul 1996 nu a fost prins ca ”bădița Vasile cu arcanul la oaste” pentru a fi înscris pe un loc eligibil pe listele PSD pentru Camera Deputaților. S-a făcut ”luntre și punte”, a dat vîrtos din coate, insistînd stăruitor să își vadă numele tipărit pe buletinul de vot.
Pe parcursul celor patru ani (1996-2000), cît și-a exercitat mandatul de deputat, nu a dat nici cele mai vagi semne că i-ar fi rușine să facă parte din corpul ales de demnitari în Forul legiuitor al Statului Român. Mustăcea trufaș cînd tîrgoveții din Fălticeni și dascălii din județ rămași la catedră îl gratulau cu apelativul ”domnule deputat Vitcu”.
Vremurile s-au schimbat, și o dată cu ele și oamenii. Apropiindu-se de pragul venerabile vîrste de 80 de ani, Mihai Vitcu ar fi trebuit, în mod firesc, să se înțelepțească, chibzuind mai mult cînd sloboade pe gură vorbe necontrolate, de genul celor consemnate în ediția din 27 februarie 2024 a ziarului ”Monitorul de Suceava”: ”Uneori, să știți că mi-e rușine să spun că am fost parlamentar”.
Coane Mihai, dacă într-adevăr sufletul îți este mistuit de rușine pentru cei patru ani în care ai purtat insigna de deputat, de ce nu renunți la privilegiile pe care ți le conferă funcția publică deținută? Nu te cuprinde rușinea cînd mergi lună de lună la bancă să încasezi peste 3.000 de lei, reprezentînd indemnizația lunară de fost parlamentar? Această sumă este aproximativ egală cu pensia medie a unui cadru didactic. E ceva, nu? Un intelectual integru, care își trăiește viața condus de principii morale ferme, dovedește concordanță între vorbe și fapte. Numai palavragii una vorbesc și alta fumează.
Domnul profesor Mihai Vitcu s-a gîndit, probabil, că este de bon ton să se integreze, ca un om de rînd, în masa eterogenă a pensionarilor din Tîrgul Fălticenilor, fiindu-i, chipurile, rușine de anii petrecuți în aula Parlamentului. Sanchi. Va fi credibil în ceea ce a declarat la gazetă numai atunci cînd va face publică cererea de renunțare la indemnizația de fost parlamentar. Cunoscîndu-i suficient de bine caracterul, sînt convins că domnul Mihai Vitcu nu este capabil de un asemenea gest radical și va rămîne fără notă de trecere la proba verității.
Și ar mai trebui spus un lucru: dacă nu ar fi avut înscris în CV funcția de parlamentar, de care acum încearcă să se lepede rușinat ca de o boală lumească, nu ar fi beneficiat în veacul vecilor de sprijinul politic necesar ocupării onorantului post de șef al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Ioan Băncescu
