„În ultima perioadă, pentru că se apropie alegerile, culmea nu au fost discuțiile astea în 2020 sau în 2016, pentru că eu am mai fost în funcția aceasta, s-a tot spus că eu am fost <șoarece de maxi-taxi>. Adică, acei ușieri/taxatori, care strigau <Burdujeni, Obcini, Centru!>. Și am spus-o: chiar dacă aș fi fost nu e nici o problemă, nu e nici o rușine să muncești, pentru că sînt oameni care au crescut și care și-au întreținut familii, și-au schimbat statutul pentru că au plecat de jos… Eu, în schimb, în prima vară din facultate, în prima vacanță, vorbim de anul 2002, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor – 5 ani de zile, am fost șofer pe microbuz. Aveam, am toate categoriile de permis. Și era o variantă să faci anumiți bani în perioada aia, chiar dacă eram la <fără taxă>, aveam și bursă, am avut și restanțe. Povesteam că în liceu am participat chiar și la Olimpiada Națională de Electrotehnică, la Făgăraș, nu am ajuns eu pe podium, dar am participat. Tot timpul am încercat să îmbin utilul cu plăcutul și am încercat să nu învăț mecanic. Iar în prima vacanță de vară am fost șofer de maxi-taxi. Se cîștiga foarte bine. Era un procent de 10%, funcție de încasări. Și, bineînțeles, aveam un astfel de ușier, sună urît <șoarece de maxi-taxi>. Nu puteai să faci acest lucru singur, era în echipă. Sînt lucruri care trebuie spuse, nu am fost întrebat pînă acum, doar se vorbea pe site-uri de socializare, iar acolo nu răspund, pentru că discuțiile sînt tendențioase. (…) Se cîștiga foarte bine. Mă urcam pe scaun la 4 dimineața, iar cînd coboram, la 11-12 noaptea, nu puteam să mă mișc. Numai pe scaun eram. Țin minte și acum, ajungeam la alimentară, sus la <Cinema>, sau la gară și luam pîine cu parizer și iaurt gras, plus muștarul. Atunci m-am și îngrășat. Se făceau foarte mulți bani și lucram o zi da, o zi nu. Apoi, în octombrie, cînd a început școala, domnul profesor Rață mi-a spus atunci să renunț, eram supărat; că trebuia să mergem la seminarii și la laboratoare, dacă lipseai, trebuia să le plătești. Mi-am spus atunci <Păi, cum?! Eu muncesc să plătesc, să dau banii la școală?!>. În condițiile în care eram la <fără taxă>. Iar în momentul în care a venit octombrie am renunțat. E acel miraj… cînd faci un ban, iar tu de acasă nu ai prea mulți…
După care, în fiecare din celelalte veri, 2003, 2004, 2005 și 2006, patru ani, am fost plecat în SUA cu <Work and Travel>. Mergeam în iunie și veneam la început de octombrie. Mergeam la muncă. Era o selecție, se dădea interviu, se mergea la ambasadă pentru a primi viza… Eu am și acte de SUA, am avut permis de conducere american valabil pînă în 2019. În primă fază nu am cîștigat mai bine decît în România, pentru că mergeai și dacă, de exemplu, lucrai la un restaurant, primeai <bani de biscuiți>, spuneam noi. Dacă erai chelner, în schimb, primeai bacșișuri. Munca cel mai bine plătită era în construcții. Iar în construcții mergeam și lucram de dimineață de la 7 pînă seara la 8, 9. Clar, muncitor necalificat. Eu trebuia să îmi scot biletele de avion, care erau undeva la 2.000 de dolari, pentru că pe astea le plăteam noi, dar recuperam banii și veneam acasă cu 6-7.000 de dolari adunați într-o vară. Era bun.
Am lucrat în construcții, iar acolo de unde începi? De la roabă. Luai și puneai nisip, chiar rîdeam: <Dacă nu ți-a plăcut școala, amesteci nisip cu ciment>. Și, făcînd material, dădeam, în anul 2003 mecanizat al Statelor Unite ale Americii, pe frînghie găleata, pe scripete, unor colegi. Colegi, care erau marea majoritate tot români. Români sau mexicani. Mulți mi-au spus cînd am mers acolo că voi rămîne acolo, că toți după ce dau de bani fac asta. Eu le-am spus <Eu mă duc acasă după asta. Eu sînt inginer în devenire, vreau să termin facultatea>. Făceau mișto și rîdeau de mine. Le dădeam materialul sus, luau găleata, se uitau la ea și îmi spuneau: <Domnule inginer, s-a întărit materialul!> și o aruncau de la etajul II. Cu <mintea odihnită> le spuneam eu că sînt.
Și, după ce am lucrat în construcții, am fost pe un tir alături de un sîrb și am vizitat aproape toată America cărînd mobilă. Era în felul următor: vii cu un camion în fața casei, își ia americanul bunurile de valoare și îți spune <Casa asta, interiorul ei, vreau să o duci din Chicago în Florida>. Și luam și puneam scaune, mese, absolut toată mobila, totul, numerotat, în tir. Și cînd după o săptămînă ajungeai în Florida, după mai multe opriri, proprietarul casei care era mutat se punea pe un scaun în fața ușii și tu cînd intrai îi spuneai: <1 galben> și el bifa, iar tu mergeai și puneai scaunul, masa, ce era, în interior. Mobilă, canapele, inclusiv hainele… Se cîștiga foarte bine, mai bine decît în construcții. Asta pentru că lucrai direct cu americanii, nu cu românii. Românul știți cum e, mai întîi își face el banii, apoi dă și la alții. Erau foarte multe bacșișuri, pentru că după o zi de muncă te vedea transpirat tot și obosit și îți dădea 100 de dolari, iar tu mai cîștigai 200 pe zi. Erau bani. Dar era și muncă – noi munceam de dimineață pînă seara. Ne dădeau uneori și mîncare. Eram foarte bucuroși cînd se întîmpla asta, pentru că, dacă nu, trebuia să ne cumpărăm noi. Eu îmi luam cu 1 dolar un meniu de la McDonalds, iar colegul meu rîdea de mine și îmi spunea: <Zgîrcitule, tu chiar vrei să strîngi toți banii?>. Îi spuneam că da, că eu vreau să mă întorc acasă, nu să rămîn acolo…
Am păstrat legătura cu unii oameni de atunci. Eu chiar și anul trecut am fost în SUA. Am un du-te-vino cu SUA, pentru că am și rude acolo, am și prieteni. Am fost de cel puțin 12 ori. (…) Eu am un trecut de care sînt mîndru și, dacă ar fi, aș face din nou aceleași lucruri. Am venit aici, am terminat studiile la timp, am făcut și un masterat, tot aici în Suceava, tot fără taxă, după care, în 2007 am lucrat în România timp de un an jumătate pînă am ajuns viceprimar, am lucrat ca director tehnic la o societate comercială de construcții, am avut și 100 de oameni în subordine. Sînt lucruri despre care nu am fost întrebat și le spun cu plăcere. A munci nu e o rușine”. Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
