Palatul Administrativ Suceava a fost o gazdă primitoare pentru o fundaţie creată pentru sprijinirea rromilor, care a dorit să prezinte un proiect privind includerea unor persoane pe piaţa muncii. Proiectul Centrului Rromilor pentru Politici de Sănătate „Sastipen” are o finanţare de 2 milioane de euro din fonduri europene, iar scopul acestuia este formarea profesională a cîtorva sute de persoane şi acordarea de consultanţă pentru angajare.Numai că proiectul nu se adresează rromilor decît în proporţie de 25%, fiindcă, spune şeful centrului, George Rădulescu, mulţi dintre aceştia „nu au studiile minime cerute de astfel de cursuri”. Aflînd ce vrea să facă „Sastipen” cu ditamai căruţa cu coviltir plină cu bani, şeful Direcţiei pentru Cultură Suceava, Aurel Buzincu, a spus de faţă cu toată lumea invitată la discutat discuţii: „Banii trebuie consumaţi cu realism. Ar trebui să vă orientaţi spre ceea ce aţi avut în vedere cînd aţi constitut organizaţia. Dumneavoastră vreţi să faceţi formare profesională pentru populaţia majoritară. Eu vă spun că asta are cine o face, dumneavoastră ar trebui să cereţi sprijinul autorităţilor pentru a rezolva probleme rromilor”. În loc să se apere deştept sau să tacă, domnul Rădulescu a spus: „Ăsta-i rasism!”. Pentru că n-a dormit cum se doarme de obicei la astfel de seminarii şi pentru că a avut o atitudine sănătoasă vizavi de cei care s-au obişnuit să toace aiurea milioanele UE, Aurel Buzincu merită titlul de Jupân de Salon al săptămînii.






