Inspirată de titlul filmului ”Angela merge mai departe” din 1982, în care rolul principal este jucat de Dorina Lazăr, Angelica Fădor merge și ea mai departe. Într-una din edițiile anterioare ale Jupânului v-am anunțat că în cadrul unei ședințe PNL desfășurată la Gura Humorului s-a bătut în cuie lista partidului pentru parlamentarele de anul viitor, iar deputata de Dorna, Angelica Fădor, este pe locul II, la fel ca la alegerile precedente, adică este pe un loc eligibil. La aceeași ședință s-a stabilit ca toți primarii PNL să candideze pentru un nou mandat, cu două excepții: primarul de la Vatra Dornei, Ilie Boncheș, și primarul de la Șcheia, Vasile Andriciuc. La Vatra Dornei ar trebui să candideze viceprimarul Marius Rîpan, ale cărui șanse de reușită sînt așa și așa. Voci autorizate din PNL spun că dacă ar candida doamna Fădor lucrurile ar sta doar așa, adică deputata ar cîștiga fluierînd orice își dorește domnia sa: fie o melodie populară pe placul președintelui PNL și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, fie un șlagăr de muzică ușoară din anii `90. Spune-se că Angelica Fădor are o imagine foarte bună în Bazinul Dornelor pentru că a deschis uși pe la București pentru primarii din zonă și fiindcă niciodată nu a spus ”nu” cînd aceștia i-au cerut sprijinul. Pînă la alegerile de anul viitor mai este și vor mai fi efectuate sondaje și dacă se va vedea că domnul Rîpan nu are șanse sigure de reușită nu ar fi exclus ca partidul scoată cuiele de pe lista pentru parlamentare, iar domnul Flutur să o roage pe doamna Fădor să-și ia fluierul și să candideze pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei.






