Primăria Cacica a fost amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu, pentru mizeria existentă în localitate. Într-un comunicat al Gărzii de Mediu Suceava se arată: „Urmare a unei petiții privind abandonări neconforme de deșeuri pe teritoriul localității Pîrteștii de Sus, întrucît s-a constatat veridicitatea aspectelor reclamate, autoritatea administrației publice Comuna Cacica a fost sancționată contravențional de către Garda de Mediu Suceava, totodată fiind impuse măsuri de remediere a neconformităților constatate”. Vai de mine și de mine, să nu ne spuneți că Garda de Mediu a găsit mizerie și pe imașul Rodnii, acolo unde în urmă cu cîteva zile a avut loc prima ediție a programului Consiliului Județean intitulat ”Nuntă în Bucovina” și la care a participat lumea de pe lume? Domnule primär Petru Todosi, dar se poate? De ce nu ați făcut curat după nuntași? Paranghelii știți să găzduiți, dar curățenie după aia nu știți să faceți? Însă, dacă mizeria nu este făcută la nuntă, ci gunoaiele zac aruncate peste tot de obicei, atunci e și mai grav.






