Măturătorul de presă

  • Deși a manifestat reticență în oferirea unor detalii cu privire la evenimentul în care a fost implicat și cu privire la susținerea poziției procesuale, polițiștii au continuat verificările, fiind întocmit dosar penal privind săvîrşirea infracţiunii de ,,lovire sau alte violențe”.
  • Pasager al autoturismului și proprietar al acestuia se afla tatăl conducătorului auto, respectiv un bărbat de 56 ani, care a declarat faptul că a încredințat autoturismul cu voia sa minorului, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
  • Echipajul mobil format din polițiști de frontieră și ofițeri detașați ai Agenției Frontex au reperat în trafic un Mercedes despre care aveau date că transportă țigări. Cei doi bărbați din Mercedes au preferat să scape cu fuga pe jos, abandonînd autoturismul.
  • Mai mulți suceveni care se aflau, sîmbătă după-amiază, în zona centrală a Sucevei au observat cum un individ beat și agresiv lovește și încearcă să rupă indicatoarele rutiere pe care le întîlnește în cale.
  • O femeie din Rădăuți a cerut ajutor la 112, luni, după ce a constatat că un vecin a intrat cu mașina în gardul locuinței ei. Lîngă mașina Opel Agila era un bărbat, șoferul, care mirosea a alcool și era incoerent în vorbire.
  • Verificările derulate de polițiști au scos la iveală faptul că de aproximativ două luni bărbatul consumă frecvent băuturi alcoolice și pe acest fond, dublat de gelozie, o amenință pe soție și aruncă în aceasta cu diferite obiecte.

  • Un sucevean trezit din somn a înregistrat video parte din cursa ilegală făcută în amenajarea rutieră.