Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, inginerul silvic Cezar Straton are o impresionantă activitate publicistică și civică, o producție literară demnă de menționat. Absolvent al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere de la Universitatea din Brașov în 1981, a urmat cursuri postuniversitare la Institutul European de Ecologie din Metz, iar numele lui este legat de cel al pictorului Radu Bercea în acțiunea „Arborii din pădurile Sucevei în Brazilia”. Menționez cîteva dintre volumele semnate de Cezar Straton, marcate de interesul său pentru mediul natural, pentru istorie, politică, artă: ”Pădurea de semne”, 1999, Editura Bucovina viitoare, postfață de Ion Cristoiu și Corneliu Roșianu; ”Cârcotaș de serviciu”, 2000, Editura Terra Design, prefață de Adrian Dinu Rachieru; ”Ispita Puterii”, 2001, Editura Mușatinii, postfață Ion Nedelea; ”Zeul Arbore”, 2004, Suceava, Editura Mușatinii; ”Ecologia iubirii”, 2007, Iași, Editura T, 648 pagini, postfață de psiholog Gabriela Clement.
În 2021 a apărut la Editura Accent Print din Suceava volumul de 344 de pagini întitulat ”Cernăuți, acum un veac”, un ciclu publicistic ce reunește texte din cotidianul ”Crai nou”. Carte-mozaic, aceasta este o lectură interesantă nu numai pentru specialiști, ci și pentru publicul larg, pentru că paginile susținute de un bogat material iconografic conțin consemnări și mărturii din presa bucovineană de epocă, dar și – așa cum se menționează în „Precuvîntare” de către autor – „anecdote, poezii, ziceri memorabile (nu neapărat referitoare la tema principală a textelor), considerând că un zâmbet nu este niciodată de prisos”. (p. 6)
Cezar Straton a studiat cu atenție presa bucovineană de la sfîrșitul veacului al XIX-lea și începutul celui care a urmat, dar și studii ale unor istorici preocupați de problema identității noastre (pasionatul cercetător cernăuțean Dragoș Olaru/Doru Ropceanu) și a realizat un colaj impresionant prin densitatea și varietatea informației, pe care a trecut-o prin filtrul viziunii personale. În timpul și după Primul Război Mondial, sînt „vremuri tulburi”, iar „populațiunea” trăiește greu și pentru stăvilirea haosului Primăria publică edicte de limitare a prețurilor care o iau razna: „1. carne de vită cu adaos, 11 coroane. 2. carne de vițel, 11 cor. 3. carne de mascuri (jambon) 14 cor. 5. măruntae 5 cor. 6. cârnat fin polonez, 17 cor. […] Călcarea tarifului maximal se va pedepsi aspru în urma normelor existente”. (p. 8)
În ceea ce privește „beuturile spirtoase”, prohibiția este decretată printr-un comunicat dat în 14 august 1916 de contele Lamzdorf-Galagan, citatul fiind preluat cu grafia vremii din lucrarea istoricului Teodor Bălan, ”Bucovina în Războiul Mondial”, 1929: „Cantitățile spirtoaselor și a vinurilor, aflătoare la particulari, trebuie anunțate autorităților administrative din loc, până cel târziu 3 zile după publicarea acestei dispozițiuni. E interzis a oferi băuturi alcoolice, apoi vin și bere în străzi, în piață, în târguri, precum și în localurile publice: oteluri, restaurante și alte localuri de felul acesta. E interzis a ieși îmbătat în stradă, în piață și în alte locuri publice. […] A vinde spirtoase și vin pe baza recetelor medicale în scopul vindecării boalelor e numai atunci ertat, dacă iscălitura medicului e întărită de autoritățile administrative sau de comandantul orașului”. (pp. 22-23) Grea misie pentru medici, atîția cîți erau atunci în Cernăuți…
Sensibil la etimologii și arhaisme, Cezar Straton recuperează din „Glasul Bucovinei” datat 01.03.1919 un extras referitor la o boală „umplutoare” (i. e. contagioasă) și anume tifosul, pandemia de acum un veac, împotriva căreia se luau următoarele măsuri: evitarea „adunării împreună”, „întrebarea de sfat” a doctorului… căci boala luată de la început poate fi înlăturată mai ușor”. La final, dacă pacientul moare „să nu ne prea îndesim la priveghiu și la praznic”, iar hainele și așternutul mortului „să fie puse la ars, în cuptor!”. (pp.153-154). Nimic mai logic și mai rațional.
Climatul politic în provinciile recuperate de România este incert în vecinătatea colosului sovietic. Secvența intitulată „Urzitor” de la pagina 20 ne lămurește asupra „năvălirii unei bande de bolșevici, înainte de o lună și mai bine, în partea de meazănoapte a Basarabiei, la Hotin. Urzitorul acestei năvăliri, comandantul Maevsky, găsindu-i-se vină mare, a fost osândit zilele trecute la moarte de cătră sfatul (consiliul) de războiu ucrainean”. Tot cu privire la mediul politic, secvența „Diversiuni” de la pagina 159 menționează „agitațiunile împotriva României” regizate de anumite cercuri din Rusia și Ucraina, în special organizații cu tendințe panslaviste, Basarabia fiind „mărul discordiei”.
Cele cinci secvențele care constituie centrul de greutate al volumului, ”La pas prin Cernăuți”, sînt o scanare a unui spațiu citadin care l-a fascinat nu numai pe Cezar Straton. Cititorul va găsi la paginile 207-231 un parcurs bine documentat pe la principalele obiective arhitectonice, al căror istoric este redat minuțios: Reședința mitropoliților Bucovinei și Dalmației, finalizată și sfințită la 29 iulie 1882 de către mitropolitul Silvestru Andreivici – Moraru; Gara, inaugurată la 1 septembrie 1866, cînd „locuitorii din Cernăuți au întâmpinat primul tren Lviv-Cernăuți”, evenimentul facilitînd dezvoltarea economică a orașului; Ringplatz (Piața Unirii/ Piața Roșie/ Piața Centrală), amenajată la propunerea Împăratului Iosif al II-lea, în iunie 1783, în cursul primei sale vizite în Bucovina recent anexată; Heiligen Kreutzplatz (Piața Sfintei Cruci, Piața Eroului necunoscut); Mehlplatz (Piața Făinii/ Piața Dacia/ Piața Victoriei/ Piața Filarmonicii), cu o istorie la fel de interesantă; Templul Israelit, „cea mai faimoasă clădire religioasă evreiască care a existat vreodată în partea istorică a orașului”, construită de „Societatea Templului Evreiesc din Cernăuți” și proiectată în stil neo-maur de cel mai celebru arhitect din Lviv, rector al Politehnicii și consilier imperial Julian Zakharovich (1783-1989). Nu înțeleg de ce în acest fragment (referitor la Cernăuți), la pagina 219, a fost inclusă și gara Burdujeni, dar poate că pentru cititorul dornic să facă anumite comparații textul (preluată de la Luisa Maria Țuculeanu) aduce un plus de informație istorică și culturală. În aceeași flanerie prin spațiul care îl fascinează, autorul plasează: Holzplatz (Piața Lemnelor), care a avut diverse nume: Piața Sorbona/ Piața Criminală și, din 1875, Piața Austria. Din 1918 a fost numită Piața Ghika, din 1944 – Piața Sovietică, pentru ca din 1993 să redevină…Piața Sorbona.
Legendara Herrengasse (Str. Molodiyska / Str. Domnească / Str. Iancu Flondor / Str. Olga Kobylyanska) este amintită la sfîrșit, o stradă unde -se spune – în „mica Vienă” nobilimea se plimba pentru că „era spălată cu săpun și se mătura cu trandafiri”. (p. 223) O stradă emblematică pentru Cernăuți, unde abia aștept și eu să mă plimb printre clădirile rezidențiale de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului XX, o stradă pietonală cu nimic mai prejos decît alte spații de acest gen din Europa.
Cezar Straton menționează și alte două puncte nodale din țesătura urbană: Elisabethplatz (Piața Elisabetha/ Piața Alecsandri/ Piața Teatrului), care – inițial – era denumită în funcție de mărfurile comercializate în ea: „Cerealelor”, „Fructelor”, „Peștilor”. Clădirea teatrului situat aici a fost terminată în 1905 de firma de arhitectură vieneză Fellner & Helmer, în stil neo-baroc eclectic, o „adevărată bijuterie arhitectonică”, al cărei cost a fost pe măsură: 600 de mii de coroane… Maria Himmelsfahrtplatz (Piața Fîntînii Turcești/ Piața Sf. Maria), are acest nume din cauza unei fîntîni care a fost săpată în timpul stăpînirii turcești, într-un sol în care pînza de apă se află la mare adîncime. Nu sînt uitați „cei șase primari pe care i-a avut orașul Cernăuți între 1864 și 1914”, care au fost de etnie diferită: „un polonez, un armean, doi germani, doi evrei” (p. 230), nici momentul înființării Universității – anul 1875 – instituție de învățămînt superior apreciată pe tot teritoriul Imperiului Austro-Ungar.
Portretele unor personalități istorice mai mult sau mai puțin controversate sunt conturate în fragmente precum: „Doi ”frați”: Hitler și Stalin” (p. 249); „Un erou uitat” – Dănilă Papp, înaltul ofițer în armata austro-ungară, născut în 1868 în localitatea Aciuva (azi numită Avram Iancu), foarte apreciat de Regele Carol al II-lea, care l-a numit în 1938 guvernator al Ținutului Mureș; „Rudolf”, adică Prințul de Coroană austriac Rudolf, care în iulie 1878, „în timpul petrecerii sale în Bucovina” a fost impresionat de „costumele naționale române ce le văzu expuse la Cernăuți, la Școala de meserie.” (p. 256) ; „Un călău ”erou”: Eduard Fischer”, generalul-maior criminal care în perioada războiului a spînzurat numeroși oameni nevinovați, umplînd Bucovina de spînzurători. În interbelic, acesta și-a construit o imagine falsă de erou într-o carte de memorii, redactată de fapt de un locotenent-colonel, Emil Seeling, fost colaborator și prieten; „Flondor”, la final, cavalerul cu rădăcini în străvechiul neam românesc Albota, despre care scriitoarea cernăuțeancă Maria Toacă, citată de autor, nota: „Nimic nu l-a oprit, nimic nu l-a intimidat, nu s-a târguit, n-a condiționat Unirea…înlătura neînțelegerile, strângea rândurile”. (p. 339)
Criticul literar Alex Ștefănescu făcea în 2008 o afirmație la care mă raliez: Cezar Straton este, într-adevăr, un „scriitor talentat, inventiv și experimentat, care transformă în literatură totul. De la realitatea de fiecare zi și până la informațiile științifice”. ”Cernăuți, acum un veac” propune cititorului o explorare aparte, un periplu în spațiu și timp, o incursiune ghidată în cunoștință de cauză în capitala Ducatului Bucovinei, devenită mai apoi provincie românească, oraș emblematic nu numai pentru cultura noastră, ci și pentru cea europeană. Sinteză amplă a unor lecturi făcute cu acribie și profesionalism, volumul îi va aduce, cu siguranță, autorului, noi premii la festivaluri și concursuri literare.
Elena-Brândușa Steiciuc
