„Este un text al lui Caragiale în care se folosește expresia <ba bine că nu>. Știți dumneavoastră că de cinci ani de zile tot aflu că nimeni nu știe că <ba bine că nu> înseamnă da, sigur că da. Pentru tinerii de astăzi, <ba bine că nu> are înțelesul de nu, ca să vedeți cît ne îndepărtăm de limba română. Formularea e ciudată, dar nu trebuie s-o supui rațiunii. Pur și simplu ea îți vine din limba țăranului. De aia le zic studenților din start să nu spună ca și student, ca și profesor. Dar, degeaba o spui. O spui și unora care se declară patrioți, însă tot degeaba. Analfabetismul funcțional este foarte răspîndit. Nu se înțeleg texte simple. Formulele din trecut nu mai sînt uzuale pentru că limba se schematizează, pentru că e impactul ăsta uriaș al mass-media și al rețelelor de socializare. Constat că sînt texte simple al căror sens principal este ignorat. Contează alte sensuri, periferice, care prind foarte ușor pentru cine-i ancorat în prezent, dar sensul esențial scapă. Și-atunci trebuie să ne întoarcem la lucrurile simple. Învățămîntul a încercat așa ceva, însă, din nefericire, cred că a eșuat. Am auzit acum cîteva luni că într-un document oficial de la minister scria <cohorte de studenți>. Dom`le, dar cuvîntul cohortă în limba română are un sens negativ. O adunătură, o adunătură de animale. Poate se folosește și pentru oameni, însă eu nu am mai întîlnit. Pare ceva uluitor”. Mircea A. Diaconu, profesor universitar doctor la Litere și prorector al USV.
