”Dintr-un sat frumos, aşezat la poalele pădurii, vin şi eu să aduc cîntecele mele tuturor celor ce iubesc muzica populară. Cine vrea să mă cunoască nu trebuie decît să-mi asculte cîntecele, în cîntecele mele este toată viaţa mea”, ne îndeamnă Nicoleta Cojocaru Sarafim. Și apoi îmi spune povestea ei: tristă la început, dar cu final fericit! ”Într-un sfîrşit de toamnă, într-o dimineaţă de luni, 18 noiembrie 1974, am păşit în această lume şi eu, iar ursitoarele mi-au ursit să duc cîntecul în lume, deoarece ştiau că sînt înzestrată de Dumnezeu cu harul de a cînta şi am puterea de a veseli oamenii şi de a le alina sufletele. Mama m-a dorit, cu toate că au fost mulţi care au îndemnat-o să nu mă aducă pe lume, şi asta pentru că tatăl meu, Gheorghe, o părăsise. Era plecat în Hunedoara, să lucreze, şi dus a fost! Nu a vrut nici să vină în spital să semneze pentru mine. Într-un final a făcut-o obligat de tatăl lui, bunicul meu. Îmi pare rău că am fost o povară aşa grea pentru el, în loc să se fi bucurat că are o fată! Mama îmi povestea că în timpul sarcinii îi era tare dragă interpreta Nicoleta Vasilovici și a spus că dacă va avea fată îi va pune numele Nicoleta. Aşa a fost și, culmea, am ajuns şi eu interpretă de muzică populară. Cu tatăl meu, Cojocari Gheorghe, care acum locuieşte în Hunedoara, m-am întîlnit de trei ori în 39 de ani. O dată la 7 ani, apoi la 14 ani și ultima dată la 20 de ani. Ce să spun, chiar nu am nici o amintire plăcută cu el, nu mi-a spus măcar o dată <La mulţi ani!> sau să mă felicite … nimic. Am crescut şi am copilărit în comuna Bălăceana, alături de părinţii mei: Aurora şi Vasile, tatăl meu actual, Ionel, fratele, şi bunicii Viorica şi Ioan . Atît mamei mele, cît şi bunicii le plăcea să cînte şi m-au învăţat şi pe mine. La 6 anişori am cîntat pentru prima dată pe scenă cu public, de 8 Martie, cîntecul <De ce nu pot eu cînta>. Am participat la multe spectacole din cadrul şcolii, la concursuri, Cîntarea României, cum era atunci an de an, şi, în vara anului 1988, m-am înscris la Şcoala Populară de Artă din Suceava. Am absolvit şcoala în 3 ani, după care, sub bagheta maestrului George Sârbu, mi-am creat repertoriul meu: pentru început 6 piese (1. Constantine Bălucele – baladă, 2. Joacă hora cei iubiţi, 3. Cobzăraşul meu, 4. M-o făcut mama frumoasă, 5. Ista-i joc din Bălăceana, 6. Ca al meu puiuț nu vezi)”, povestește Nicoleta. În anul 1993, în luna iunie, a făcut primele imprimări cu orchestra Radio Televiziunii Române la București. ”În sfîrşit aveam ce mi-am dorit: un repertoriu al meu, aşa ca toţi interpreţii. Eram mîndră! Avînd cîntecele mele am fost invitată la diferite filmări şi spectacole: Tezaur Folcloric, filmări la TVR1, TVR2 și alte posturi TV. În luna noiembrie 1993, pe data de 12, am participat la concursul Floarea din grădină, la care am obţinut marele premiu, premiul publicului şi al juriului. Am colaborat cu ansamblul Balada, am fost angajată la Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava, după care am luat catedră de muzică. În toamna anului 1999, am plecat în Italia, unde am stat 7 ani de zile. În tot acest timp nu am uitat muzica, nu am uitat de ţara mea şi de toţi cei dragi, mai mult, am lucrat la repertoriul meu de această dată singură şi am pus în cîntecele mele dorul de casă, de părinţi, de copil, de sat şi de tot ce-i frumos. Viaţa prin străini o ştie cel mai bine doar cel care a stat departe de casă şi familie. După 7 ani de zile m-am întors din Italia şi am hotărît să rămîn acasă la mine, în ţara mea. Primul lucru care l-am făcut a fost albumul şi dorinţa mi s-a împlinit: de ziua mea ţineam în mînă primul meu album. < După şapte ani de zile>. L-am numit aşa deoarece este şi un cîntec despre străinătate cu acest nume. Ştiind că urma să se deschidă un post de televiziune în Suceava, Bucovina TV, am propus să mi se accepte să realizez o emisiune de folclor şi am reuşit. În luna martie 2007 am avut prima ediţie a emisiunii <Paşi prin Bucovina>, emisiune pe care am realizat-o și prezentat-o timp de 8 luni. Am fost prima care a realizat o emisiune cu un format în care telespectatorii aveau posibilitatea să intre în direct cu mine şi puteau să facă dedicaţii muzicale celor dragi. Mi s-a luat această emisiune de cei cărora le-am făcut bine și i-am ajutat, dîndu-le un loc de muncă. Asta e viaţa, îţi dai seama că prietenii sînt cei mai mari duşmani ai tăi. Am trecut peste acest lucru. Din anul 2008, începînd cu luna iunie, sînt realizator şi prezentator al emisiunii <Un cîntec în dar> de la Televiziunea Plus, din Suceava, emisiune în care sînt incluse dedicaţii muzicale, obiceiuri şi datini de la noi, din Bucovina, sînt invitaţi interpreţi ai cîntecului popular. În anul 2009, în luna iunie, am sărbătorit 1 an de emisiune alături de interpreţi, de ansambluri de dansuri şi alături de colegii mei, cărora le mulţumesc că sînt alături de mine. Sîntem un colectiv frumos, ne înţelegem, ne ajutăm şi ne susţinem atunci cînd este nevoie. Îmi place mult ceea ce fac, mă consider un om împlinit și, în primul rînd, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot, părinţilor mei şi Măriei sale publicul, care a știut să-mi asculte şi să-mi aprecieze cîntecele”, am mai aflat de la artistă. De aproape trei ani, împreună cu soţul ei, Radu Sarafim, a format Ansamblul ”Bidirelul”, din Stupca, ce cuprinde dansatori şi solişti, copii din cadrul şcolii din comuna Ciprian Porumbescu . ”Acest Ansamblu aparţine Primăriei şi îi mulţumim domnului primar Dumitru Nimiţean, părinţilor acestor copiii și doamnei directoare a şcolii, Sarman Loredana”, a precizat Nicoleta Cojocaru Sarafim. Interpreta are am doi băieţi, Cătălin şi Narcis, alături de care viaţa este și mai frumoasă. După primul album muzical, <După şapte ani de zile> , la finele anului trecut, mai exact pe 8 decembrie, a adus publicului cel de-al doilea album, pe care l-a numit “Mă vorbeşte lumea-n sat”. Lansarea a avut loc la Casa de Cultură din Suceava și Nicoleta își dorește ca şi aceste cîntece, din cel de-al doilea album, să fie la fel de îndrăgite. ”A fost un spectacol aniversar, deoarece am împlinit şi 25 de ani de cîntec, asta de cînd am participat la concursul Floarea din grădină”, mi-a spus ea. ”Se înţelege de la sine că o pasiune este cîntecul, însă mai sînt şi altele cum ar fi: fotografiile, bijuteriile, ceasurile (nu să le port, dar am o colecţie), hainele populare, obiectele meşteşugăreşti (stative, roată de tors, vîrtelniţa, fier de călcat şi multe altele). Mi-am făcut un mic muzeu acasă. Nu în cele din urmă, îmi place foarte mult să scriu versuri, cîntece, şi chiar am făcut texte multor tineri interpreţi şi, bineînţeles, şi mie. Mă bucur să văd că mulţi dintre aceşti tineri încep să fie îndrăgiți de public și cunoscuți. Dar pot să vă spun că am avut şi surprize, tineri pe care i-am ajutat şi după un timp au uitat de mine. De necrezut, dar au trecut și astea”, mai spune interpreta de muzică populară. Soțul o susține în tot ce face și chiar îi împărtășește o parte dintre pasiuni. ”Mă ajută şi soţul dacă e nevoie, îi plac şi lui lucrurile populare, cîntă şi el, aşa că sîntem pe aceeaşi lungime de undă”, arată Nicoleta Cojocaru Sarafim. Ea nu crede că există o persoană care să nu aibă o pasiune, ci ”fiecare are gusturile și plăcerile lui şi tocmai prin asta ne deosebim unii de alţii”.
