Săptămîna trecută, pe 8 decembrie, s-au împlinit 40 de ani de cînd John Winston Lennon ne lipsește. Să nu cumva să credeți că ne lipsește numai nouă, celor care l-am adulat, chiar l-am divinizat, unii dintre noi (eu, de exemplu!) făcîndu-și-l model pentru întreaga viață. Nu. John Lennon lipsește întregii omeniri, inclusiv celor care n-au auzit niciodată nici de el, nici de The Beatles, fenomenul care realmente a schimbat fața întregii planete, a remodelat felul în care privim lumea și cel în care ne raportăm la ea.
Am să reiau aici cîteva din ideile și întîmplările care mi s-au fixat pentru eternitate în minte și care ne fac să înțelegem cît de cît dimensiunea personalității uneia dintre figurile cele mai importante din istoria omenirii. În zilele de după asasinat (nu am să amintesc aici odiosul nume, ci vă anunț că individul se află încă în pușcărie, sentința primită în 1981 fiind „între 20 de ani și închisoare pe viață”) revista „Newsweek” a publicat și cîteva vorbe ale micuțului Sean (5 ani la data aceea), copilul lui John și Yoko Ono, care, întrebat ce crede despre tatăl său, a spus memorabilele cuvinte: „Cred că tata este mai mare acum, fiindcă acum el este o părticică din Dumnezeu, iar Dumnezeu e în toate lucrurile”. Iar la ceremonia funerară, președintele Statelor Unite la acea dată, Jimmy Carter, a ținut un speech din care au rămas pentru eternitate cuvintele: „Mă mîndresc că aparțin unei generații pe care John Lennon a modelat-o cu mintea și cu imaginația sa”. John însuși a rostit în diferite ocazii cuvinte istorice, precum celebrele „Sîntem mai populari decît Isus”, de unde s-a declanșat o veritabilă isterie mondială, ajungîndu-se ca discurile Beatles să fie nu doar interzise în SUA, dar au fost chiar arse pe ruguri, în diverse state americane, după modelul Inchiziției. Aș aminti și celebrele prime două versuri din piesa „God” din 1970: „Dumnezeu este un concept prin care ne măsurăm durerea”. Amintiți-vă de cîte ori și în ce momente critice ați spus „Doamne ajută!” și veți înțelege exact sensul și adîncimea acestora. Da, John avea și un umor nebun. Întrebat de Ed Sullivan dacă crede că Ringo e cel mai bun baterist din lume, John a răspuns: „Ringo nu-i nici măcar cel mai bun toboșar din The Beatles!”.
John îmi lipsește enorm de 40 de ani. Și vouă, chiar dacă n-ați observat.
