Indiscutabil, campioana săptămînii este doamna Ministru al Educației, căreia zău că i s-ar potrivi mănușă titulatura de Ministru al Lipsei de Educație, întrucît șirul de catastrofe pe care le emite pe gura bucală îi surclasează pînă și pe clasici ai genului și ai aceleiași funcții de tipul Funeriu. Cei care vă întrebați ce o mai fi creat minunata, aflați că a elaborat un mix româno-englezesc, după formă, după fond…, produsul finit fiind minunatul „after schooluri” pe care l-au transmis cam toate televiziunile, mai puțin Cartoon Network și Eurosport, deși după mine locul doamnei este mai degrabă la Animal Planet. Ori la alea de lucru manual, că doar cine aude de „schooluri”, mai ales cîte o doamnă în vîrstă, se gîndește la sculurile de lînă din care să tot faci ciorapi, că se anunță o iarnă grea! În rest, mai avem vreo două ghidușii, că doar nu credeați că s-a închis România TV! Așadar:
- RTV, 16.10.2020, ora 10.10, relatare de la fața locului despre un incendiu. Și zice reporterul: „Accesul a fost greu accesibil!”. E un adevăr care e clar că nu trebuie demonstrat, de tipul „Deplasarea autocisternelor pînă acolo a fost greu de deplasat”, iar „stingerea focului a fost foarte greu de stins”. Numai televiziunea în cauză este evident ușor de televizat.
- RTV, 20.10.2020, ora 09.34, culmea!, tot reporter, de-ți vine să crezi că reporterițele, cu Mirabela Dumitrache în moț, și-au luat o binemeritată vacanță: „În asemenea situații, sînt greu de pus DIAGNOSTICURI”. Nu mă îndoiesc că vreo 99% din domniile voastre n-ați auzit de-a lungul vieții, indiferent ce vîrstă aveți, decît pluralul „diagnostice”. Așa zice și DEX că e forma corectă. Face însă și precizarea că este admisă și forma extrem de rară a pluralului „diagnosticuri”. De unde concluzia că ăștia, reporterii RTV, citesc numai cărți rare. Sau doar rar!
Doru Popovici





