Nu știusem, regret sincer, un polivalent, proteic artist în multe forme de manifestare, un dedicat – de o viață – lucrurilor, alcătuirilor creatoare originale (fie ele texte, fie fotografii, fie organizări de evenimente culturale – dar toate bune, de calitate… cu <ștaif>, dar fără <morgă> de sentențiozitate, mereu cu o subtilitate specifică lui, una ne-accesibilă vulgului). Mi-a fost și coleg, ani buni, la Jupânu` lui Sorin Avram.
Victor era un soi de ”cap limpede”, cum se chema în presa ante `89, cel care dădea BT-ul (nu e vorba de județul cu pricina, cu pricine, ci de salutarul ”bun de tipar”. O instituție – constat – păgubos dispărută din presa ultimilor ani, una tot mai agramată pe zi ce trece).
Odată cu Victor cel drag nouă, a murit și ”cumătra” hîtră și subtilă care ne încînta – pe unii, repet – în Jupânu`.
Eu sînt convins că odată ajuns în domeniul ”Jupânului cel Mare și Celest”, un artist precum Victor Rusu își va continua și confirma vocația, polivalența talentului său: ne va trimite o poză alb-negru despre starea actuală a pomului adamic, originar, bașca un reportaj cu/despre Sf. Petru (cel mereu dispus la compromisuri omenești, acolo, la Poarta Raiului).
Mă scuzați, ”încerc a fi isteț”, vorba Poetului. De fapt sînt trist. Tare trist. La revedere, Victore. Ține-mi și mie un loc în redacție.
Cezar Straton
