Ovidiu Morar – Romanț de dragoste, de moarte etc.

Apărut la editura ”Ideea europeană” în 2020, în colecția ”Proză scurtă”, cel mai recent volum al universitarului sucevean Ovidiu Morar își va încînta, cu siguranță, cititorul. Cunoscut pentru cărțile sale de critică, colegul meu – cercetător al avangardelor literare în România, al operei unor autori evrei, traducător –  pornește în acest an pe o cale nouă, aceea a ficțiunii.

Povestea „gloriei și a decăderii unei iubiri” ghidează firul narativ, în care apar ca personaje principale Virgil Pietraru și voluptuoasa Nadia. El, universitar aflat la început de drum, îmbibat de lecturi și muzică clasică, se îndrăgostește de această studentă, care îl fascinează prin farmecul și tinerețea ei. Personajului feminin îi este creionat un portret care dă seamă de această atracție irezistibilă: „…impresia generală e, indiscutabil, foarte agreabilă datorită ochilor felini cu luciri magice, ispititoare, și buzelor pline, din care-ți vine să muști cu sete ca dintr-o căpșună prea coaptă.” (p. 15).

Cei doi protagoniști vor cunoaște o iubire la început platonică, apoi din ce în ce mai puternic încărcată de un erotism descris de autor fără inhibiții. Bineînțeles, superba jună (devenită, între timp, universitară și ea) se căsătorește cu altul, prietenul ei, anodin si lipsit de personalitate. Se instaurează, astfel, un adevărat „menaj în trei”, în care femeia se dăruiește cînd soțului, cînd amantului. Cu acesta din urmă ajunge la „o adevărată artă a erotismului, pe care o practicam amîndoi cu toată pasiunea, aproape cu sfințenie, de parcă am fi oficiat pe un altar al Venerei.” (p. 55).

Eroul (însurat cu o femeie care nu-l mai atrage) va cunoaște și eșecul marital, după douăzeci de ani de căsnicie „fadă și inutilă”. Se va retrage în vechea garsonieră dintr-un cartier banal, transmițându-i lui Antonio, statornicul și unicul prieten, o producție literară intitulată „În universitate”, un adevărat vodevil care satirizează moravurile academice din anii 2000 (mita, plagiatul). Bineînțeles, o „farsă tragică” ale cărei personaje sînt „cu cheie”. 

În final, cadrul narativ al cărții este încheiat de Antonio, care, după dispariția lui Virgil Pietraru conchide: „E, la urma urmei, drama tuturor naturilor romantice dintotdeauna. Sau, mai bine zis, a inadaptaților.” (p. 127).

Recomand cu căldură această poveste plină de autoironie, de burlesc, de subtilitate tuturor celor care vor să retrăiască momente din viața îndrăgostiților din toate epocile, din perioada studenției, cînd toate căile vieții păreau deschise. Ovidiu Morar este un autor pentru care am toată stima și sper ca, în această toamnă, premiile literare să-i încununeze creația. 

Elena-Brândușa Steiciuc