Publicat în 2019 la Editura Tracus Arte, volumul UN MIC ARHIPELAG, semnat de Radu Sergiu Ruba, merită să ne oprim asupra lui, din mai multe considerente. Este al patrulea volum al unui autor și radiofonist binecunoscut, traducător de literatură franceză. De asemenea, este notabilă forța acestui scriitor nevăzător, care la unsprezece ani și-a pierdut complet vederea, absolvind în aceste condiții Facultatea de Limbi Străine a Universității din București. Radu Sergiu Ruba este tradus și în străinătate, romanul său autobiografic „O vară ce nu mai apune” apărînd în engleză și italiană.
Cele zece povestiri pe care le adună UN MIC ARHIPELAG sînt un melanj bine dozat de ficțiune și mărturisire de sine. Justificînd alegerea titlului, Ruba declara în cuvîntul înainte că acesta este un „semn de adorare a zeilor geografiei”. Într-adevăr, „mănunchiul de ostroave” este de natură să ne oprească o seară din alte preocupări, făcîndu-ne să explorăm cu plăcere diversele spații ale minții sale. După cum spuneam, dozarea autobiograficului cu ficțiunea este magistrală, iar temele care structurează epicul sînt dintre cele mai variate: raportarea la sine și la ceilalți, istoria, experiența comunistă, cu toate umilințele suferite de populație („Doar după miezul nopții”, ”OZN-ul și republica”).
Cea mai pregnantă dintre proze (deși, poate fi o părere pur subiectivă!) este „Toate punctele”, generată de urmărirea unui poet orb (evident, autorul) de către Securitate. Pe scurt, în ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, un cerc literar este infiltrat cu informatori, dintre care unul care consemnează: „Am observat că toți se agitau în jurul acelui individ orb, despre care am mai raportat că vine la cenaclu” (p. 84). Urmează o cercetare amănunțită a vieții acestui poet și este memorabilă scena anchetării tînărului – profesor de engleză – de către un ofițer care nu înțelege principiul scrisului în alfabetul Braille și își obligă subalternul să numere „toate punctele astea de pe foile groase pline de împunsături”.
„Semnați aici” aduce în scenă o serie de personaje, într-un registru „cu cheie”. Mircea Durostor, tatăl naratorului, este un fost partizan în munți, în anii ’50. Căutat de trupele de Securitate este salvat de părinți, fiind ținut aproape un deceniu într-o mică ascunzătoare din pivniță. Povestindu-i fiului său că era „declarat mort, lichidat de puterea populară”, tatăl refuză în anii de după ’89 să semneze o declarație care l-ar fi putut disculpa pe Alexe Rozescu (fost sublocotenent al respectivelor trupe, devenit un prosper om de afaceri). Este evocată și soarta celorlalți membri ai cuibului de partizani, dintre care cel numit Aurarul va avea o moarte tragică.
Nu este uitat în acest volum nici chipul bunicii, mama Floare. Încercînd să se definească, prozatorul spune că alcătuirea sa „din adînc” datorează mult străbunicului său, Ștefan Ruba, dar și acestei povestitoare neasemuite, bunica Floare. „Vraja de măritiș” cuprinde un text cu care bunica, într-o puternică inspirație a fantasticului primitiv (tema fetei care este cerută de nevastă de necuratul), își înfioară nepoții.
Meritînd pe deplin Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, Radu Sergiu Ruba este unul dintre autorii de la care așteptăm noi volume, de poezie sau proză, care să ne incite la călătorii tot atît de interesante.
Elena-Brîndușa Steiciuc
