Premierul pericol public

Deputatul PNL de Rădăuți, Dumitru Mihalescul, i-a lăudat pe primarii liberali, care-s cei mai pricepuți și mai harnici dintre traci, dar a vorbit și despre primarii leneși, știți dumneavoastră care-s ăia. Domnul Mihalescul le-a cerut administrațiilor locale să se apuce de treabă, fiindcă dacă se vor redeschide școlile, acestea trebuie să fie pregătite și a ținut să sublinieze că Guvernul PNL a dat bani tuturor localităților care au cerut, așa că este cu ce repara și dota.

Ca să fie clar că acum nu mai este nevoie decît de implicarea autorităților în pregătirea școlilor, deputatul a spus: ”Ar fi culmea ca primăriile să aștepte să vină Ludovic Orban să dea cu mătura prin școli, să văruiască pereții sau să monteze robinete la toalete. Guvernul Orban își face datoria de a ajuta financiar toate administrațiile locale, iar acestea au obligația să pună la dispoziția cetățenilor servicii publice de calitate!”.

Stați liniștit, domnule Mihalescul, că oricum nu-l chema nimeni la lucru pe domnul Orban, pentru că știu că acestuia îi place să stea picior peste picior, să bea și să fumeze, și nu să facă treabă. În plus, umblă fără mască și ar putea aduce coronavirusul în școli. 

Ducele de Kent light