Suceava e în suferință. Nu este prima dată, dar e prima dată cînd ni se întîmplă nouă, celor de azi. Noi, sucevenii, oriunde ne-ar duce viaţa, rămînem ai Sucevei. Suceava, oriunde ne-a purtat soarta, rămîne a noastră. Suferinţa ei este şi durerea noastră. Fiecare dintre noi simte asta, oriunde s-ar afla.
Creştem de sute de ani sub zidurile Cetăţii, simbolul orașului. Cetatea Sucevei a îndurat de-a lungul glorioasei sale istorii tot ce a fost mai rău: asedii, invazii, molime, ocupații nelegiuite, dar nu a fost cucerită niciodată. Zidurile ei s-au crăpat uneori, dar nu au căzut în luptă. Fiindcă în spatele lor erau întotdeauna oamenii locului, sucevenii. Oameni liberi și mîndri. Înaintaşii noştri au găsit puterea de a depăși cu demnitate momentele de criză și de deznădejde.
Noi, cei de azi, vom deveni înaintaşii celor care vor urma. Însă doar prin faptele fiecăruia dintre noi putem alege cum să ne pomenească istoria Cetăţii noastre. Nu ni se cere să stăm cu arcuri și săgeți pe metereze, deşi sînt convins că am face-o. Situaţia de azi ne cere doar să ne ajutăm între noi, poate şi prin donații care să poată acoperi nevoile cele mai urgente. Eu am făcut-o deja.
Zidurile Cetăţii noastre au rămas în picioare fiindcă de fiecare dată s-a găsit aici numărul suficient de oameni liberi și mîndri care să pună la nevoie, fiecare după puteri, cîte o piatră.
Azi, Suceava are nevoie de piatra ta. Și Cetatea va fi iar salvată.
Stelian Nistor, sucevean
