Povestea e dintre cele mai populare. Realitate și ficțiune în același timp. Clasamentele o arată în topul preferințelor de circa 180 de ani, de la jumătatea secolului XIX. A stors multe lacrimi pe marginea filelor romanului cu același titlu, în sălile de teatru, în cinematografe, la operă. De cîte ori este anunțată melodrama „Dama cu camelii” se înregistrează cozi, ore de așteptare, sold out, învălmășeală în librării, interes mare. Firește, încasările sînt pe măsură…
Iubirea dintre Marguerite Gautier și Armand Duval folosește o schemă binecunoscută încă de la Romeo și Julieta. Filmul Love story, din anii ’70, scris de profesorul de literatură antică Erich Segal a reluat-o. Pe scurt, doi tineri se iubesc, dar au împotriva lor forțe prea puternice (familii rivale, boli, divinitatea). La final unul dintre iubiți piere. Sau amîndoi, dacă autorul e mai sîngeros. Efect garantat…
Romanul a apărut în prima ediție în 1848. Redă istoria de amor a autorului ei, Alexandre Dumas fiul, cu o curtezană celebră din Paris, Marie Duplessis. Popularitatea romanului (scris în 3 săptămîni) l-a îmbogățit pe autor. Își exploata amanta încă o dată. Întîi cu un roman, apoi cu o piesă de teatru jucată cu săli pline. Ironia vieții – Marie Duplessis i-a și asigurat existența și încă una foarte confortabilă. Pretutindeni – USA, America de Sud, Japonia etc. – povestea s-a vîndut bine. După piesa de teatru, Giuseppe Verdi a scris opera Traviata. S-o spunem, publicul a îmbrățișat partitura de la început. Subiectul melodramei „Dama cu camelii” a atras întotdeauna publicul. Iar muzica lui Verdi e la superlativ. Pînă azi Traviata face parte din repertoriul de aur al tuturor marilor teatre de operă, începînd cu Scala, Covent Garden, Metropolitan. Subiectul a fost transpus și în film în mai multe versiuni. Cea (mută) din 1920, îl are pe generic pe Rudolf Valentino în rolul lui Armand Duval. Greta Garbo a primit un premiu Oscar pentru rol principal (1936). În teatru amintesc doar de marea Sarah Bernard care a jucat rolul pînă la 68 de ani, deși curtezana care a inspirat personajul s-a stins de tuberculoză la numai 23 de ani. În 1847 februarie 3.
Alexandre Dumas fiul o întîlnește pe Marie Duplessis, (un pseudonim – curtezanele obișnuiau să-și ia nume false din diferite rațiuni lesne de înțeles) în septembrie 1844. Aveau aceeași vîrsta – 20 de ani și vise identice – să cucerească Parisul. Dumas fiul este un dandy, fiul lui Alexandre Dumas, scriitorul cel mai de succes, bogat, o mare vedetă a librăriilor. Fiul (din flori, făcut cu o croitoreasă) are așadar de unde toca bani. Marie Duplessis este curtezană, o meserie frumoasă și bănoasă. Este o celebritate a Parisului monden, cunoscută prin amanții și aventurile ei. Cei doi fac cunoștință la un spectacol de teatru la modă. Ea este într-o rochie de muselină cu volane, pe umerii poartă un șal generos, pe cap poartă o pălărie cochetă de pai, iar la încheietura unei mîini are o brățară cu diamante. Tînărul dandy este cucerit. Cei doi încep să-și scrie, el o vizitează, fac plimbări romantice împreună în Bois de Boulogne. Marie Duplessis ținea casa deschisă. În luxosul ei apartamentul din Bulevardul de la Madeleine nr. 11 venea multă lume. Era o curtezană foarte la modă. Oferea serate muzicale, era frecventată mai ales de artiști, jurnaliști și cocote. Lumea bună nu lipsea… Amanții ei achitau facturile. Toalete, bijuterii, trăsuri, călătorii, casă. Cînd respectivii se ruinau, îi părăsea. Logic. Cînd unul nu avea destui bani, ea trăia cu doi – trei deodată, fiecare acoperea o cotă din cheltuieli.
Dumas fiul era dintre adoratorii care nu-și puteau permite întreținerea unei asemenea scumpături. Mademoiselle Duplessis a decavat în scurta ei viață cîteva averi respectabile. Asta îi și adusese celebritatea. Singura șansă a adoratorului – care trăia pe spezele lui taică-su – era să se înfiripe între ei „un sentiment curat ” – vorba cuiva rostită în derîdere. Un amor, pur și simplu. Ceea ce s-a și întîmplat, dacă e să credem ce a scris în „Dama cu camelii”. Viața alături de Marie Duplessis nu era ușoară. Era capricioasă, obișnuită să pretindă. Ținea să aibă ultimul cuvînt. Se știa frumoasă, iubită. Avea mereu cîțiva pretendenți gata să ia locul unuia decăzut din grațiile ei. Îndrăgostitului nostru i se întîmpla să o aștepte pe trotuar și ea să nu revină acasă decît în zori. …Sau să încerce să intre – avea chei – și să găsească închis pe dinăuntru. Uneori ea apărea la ușă și-l expedia repede… Era cu altcineva. Nu asta își dorea el, dar nu avea încotro. Îl rodea gelozia. Ea stăpînea jocul, domina relația. Dumas fiul a fost vioara a doua. Aceste scene alternau cu scene de fericire, de împăcări tandre și promisiuni. Erau zile cînd totul ar fi fost perfect, dacă nu apăreau crizele. Ea vărsa sînge și trebuia să stea la pat cu medicații fanteziste. Tuberculoza nu avea leac la jumătatea secolului al XIX-lea. Diverși medici/șarlatani roiau în jurul ei cu leacuri miraculoase, toate ineficiente. Boala avansa. Marie Duplessis știa că o așteaptă o viață scurtă. Vorbeau deschis despre asta și îi spunea adoratorului ei că îi este frică de moarte. Cum e să mori la 23 de ani!?…
El face datorii ca să îi facă daruri, să îi satisfacă dorințele. Ea nu concepea legătura cu un bărbat în alți termeni. Își oferea șarmul contra cost, și era scumpă. Piața pariziană „de carne vie” cerea să mențină prețul dacă voia să rămînă printre cele mai căutate curtezane. Apoi nevoia de lux (avusese o copilărie săracă) sporea odată cu trecerea timpului. Dumas fiul a început prin a participa la jocuri de noroc, apoi a trecut la împrumuturi. Este motivul pentru care cei doi se despart cînd el nu a mai făcut față creditorilor. Separarea celor doi amanți se petrece în octombrie 1845, la un an de la întîlnirea lor de la teatrul Variete. De mirare, Marie Duplessis se mărită la Londra, departe de ochii lumii, cu un aristocrat francez scăpătat, de Perregaux. Prin căsătorie devine contesă. Se întoarce la Paris în bulevardul de la Madeleine, unde-și continuă modul de viață de dinainte. Amanți, petreceri, lungi plimbări cu trăsura căreia îi adăugase însemne nobiliare. Toate întrerupte – din ce în ce mai des – de revenirile bolii. Tuberculoza îi atacă plămînii și o face să scuipe sînge. Soțul ei nu era de nici un folos, de altfel nu o va mai revedea pînă în ziua morții ei.
O poveste interesantă este relația ei cu Franz Liszt. S-a întîmplat în 1846. Se întîlneau la ea unde îi dădea lecții de pian sau cînta – fie că era singură, fie că avea musafiri. A durat pînă cînd el a plecat la Weimar și apoi a urmat traseul unui lung turneu prin Europa care l-a dus la Sankt Peteresburg și Constantinopol. Cei doi nu s-au revăzut, nici nu și-au scris… Cînd a revenit la Paris pentru o serie de concerte era deja îngropată în cimitirul Montmartre. Și-a amintit de ea uneori la bătrînețe și a evocat-o în memorii.
În ianuarie 1847 boala ei intră în ultima fază. Varsă sînge, își pierde tot mai des cunoștința. Se lasă consultată de cei mai cunoscuți medici din Paris. Deși i se cere să nu iasă din casă și să se îngrijească, continua să ducă traiul ei obișnuit – baluri, spectacole de teatru, restaurante, serate muzicale. Nu capitulează deși e mai mult o umbră. La 1 februarie nu mai reușește să se ridice din pat, e chemat un doctor. Acesta constată agonia și-și declina competența. Izbucnește în plîns. La fel toți cei din casă, servitoarea, musafiri. Marie Duplessis înțelege ce i se întîmplă. Acceptă să vină un preot pentru ultima împărtășanie. A doua zi, 2 februarie, contele Perregaux ajunge, totuși, la căpătîiul ei. Izbucnește în plîns. Servitoarea îi pune hainele alese de ea pentru înmormîntare. Spune „A trăit ca o păcătoasă, dar moare ca o creștină”. Pe 3 februarie își dă sufletul.
Această versiune diferă de cea din roman a lui Dumas fiul – acolo eroina moare în brațele lui Armand Duval… Desigur, pentru efectul artistic.
Trei săptămîni mai tîrziu, la 24 februarie, lucrurile ei sînt scoase la vînzare pentru a acoperi datoriile. Casa se umple de curioși mai mult decît de cumpărători și creditori. Parizienii sînt curioşi să vadă cum a trăit o curtezană de lux. Și dacă se poate să înhațe la preț de chilipir ceva care i-a aparținut. Nici Dumas fiul nu a plecat cu mîna goală, a cumpărat la licitație un colier pe care i-l dăruise în vremurile bune, 1844, cînd se iubeau. În 1847, cînd s-a prăpădit, Marie Duplessis avea numai 23 de ani.
Stelian Tănase
