Cînd sîntem mici visăm să devenim cosmonauţi, actori sau medici. Însă, pînă la urmă sfîrşim prin a fi ingineri, profesori sau poliţişti. Totuşi sînt şi cazuri în care visul din copilărie de a deveni pictor, de pildă, se îndeplineşte. În această rubrică au apărut de-a lungul timpului oameni realizaţi din punct de vedere profesional, care au povestit ce-şi doreau să devină cînd vor fi mari şi ce-au ajuns pînă la urmă.
Pentru această ediţie a gazetei noastre încercăm ceva nou: ce-şi doreau atunci cînd erau mici nişte studenţi să se facă şi ce-şi doresc acum? Pentru asta am invitat să ne răspundă la întrebare cîţiva dintre studenţii din anul II de la specializarea Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
Jupânu’
- Mirela Repeşco, 20 de ani, născută „într-un orășel mic, dar frumos” din Republica Moldova. Nu pot să cred că am ajuns la această facultate, pe care am ales-o ,,cu ochii închiși ”. Cînd eram chiar bebeluș mă jucam că sînt profesoară pentru păpușa mea și o notam. Cînd am mai crescut un pic, visam să devin actriță. Priveam seriale și îmi doream și eu să joc diferite roluri, dar mai tîrziu am înțeles că pentru acest lucru trebuie talent, iar eu nu îl am. Cînd am ajuns la liceu nu știam ce îmi doresc. Nu îmi puteam găsi latura care mă caracterizează. Cert era că îmi plăcea să citesc. Petreceam ore întregi citind beletristică, astfel fugeam de realitate, mă refugiam într-o lume nouă, care îmi părea mult mai interesantă decît cea în care mă aflam. Într-un final am ales această facultate pentru că este ceea ce îmi place, multe cărți și informații noi. Nu prea știam ce o să studiez aici, cum va fi. Acum sînt sigură că îmi place. Nu mă văd în alt domeniu. Este foarte interesant tot ce învăț. Pare un început spre o cale frumoasă. Încă nu știu cum voi continua această cale, de unde să încep ca să ajung să am un job bun. Mi-aș dori să lucrez într-o agenție de publicitate. Sigur e că trebuie să muncesc mult și să lupt pentru visul care devine un scop.
- Simion Bogdan, 20 de ani, născut „în frumosul oraş Piatra Neamţ”. Cînd eram mic îmi doream foarte mult să devin medic veterinar, deoarece îmi plăcea să ajut fiecare animăluţ care avea nevoie de ajutor. Acum nu pot spune că nu îmi place să fac acest lucru în continuare, dar, cu timpul, viziunea mea s-a schimbat, iar acum îmi doresc o carieră în lumea radio, deoarece am descoperit că am o pasiune pentru acest domeniu, iar profilul pe care îl urmez în cadrul facultăţii mă ajută foarte mult să mă dezvolt pe acest domeniu.
- Andreea Salcoci, 20 de ani. Nu ştiu dacă mi-am dorit să practic vreo meserie în copilărie, fiindcă atunci cînd eram mică visam extrem de mult să mă fac mare. Cu toate acestea eram pasionată de dans, sperînd că o să devin într-o buna zi o dansatoare renumită. Cînd dansam mă simţeam mai bine, practic mă detaşam de mediul înconjurător. Anii au trecut şi în prezent îmi doresc nespus de mult să devin un manager PR, care să răspundă la toate întrebările posibile, sa aibă grijă de imaginea unei companii şi să construiască încredere în acea companie.
- Corina Tabîrţa. În copilărie aveam un simț estetic deosebit și o pasiune adevărată pentru arhitectură. Eram absolut convinsă că visul meu este să devin specialistă în arhitectură. Am crescut și mi-am descoperit noi pasiuni, cum ar fi modelling-ul și orice latură artistică și creativă a fashion-ului. La finalul liceului îmi doream să mă înscriu la facultatea de design interior, dar am realizat că visez la un job mult mai creativ și mai interactiv. Și, în final, dorința de la maturitate, mai bine zis scopul momentan este să devin o bună specialistă în jurnalism și publicitate. Consider că doar acestui job sînt gata să mă dedic cu desăvîrșire și sper din tot sufletul să-mi reușească orice scop propus.
- Angela Pocitari, 20 de ani. Visele copilăriei seamănă sau nu cu realitatea? Eu una sper să semene, pentru că atunci cînd eram copil mă vedeam mare femeie de afaceri, mai exact spuneam: ,,Vreau să stau în fotoliu și să semnez acte, iar pentru aceasta să primesc bani”. Acum, însă, studiez la facultatea de comunicare și sper să ajung o prezentatoare tv, iar printre invitații la talk-show-ul meu aș fi bucuroasă să întîlnesc oameni de afaceri cu istorii de viață ce te țin în fața ecranelor. Poate și acesta este un vis copilăresc, dar el mă face să merg spre scopul propus.
- Ana Maria Lăcătuşu, 20 de ani. De unde am pornit și spre ce mă îndrept, o întrebare relativ simplă, dar pe care am analizat-o înainte de a da un răspuns. Ca orice altă fetiță visam în copilărie să devin balerină, medic sau profesoară. Prioritățile s-au schimbat, însă, și ajunsă la vîrsta de 20 de ani, practic la maturitate, mi-am schimbat complet așteptările și am ajuns la concluzia că domeniul cel mai potrivit pentru mine este comunicarea și, cum altfel, dacă nu în postura de jurnalist, director de marketing sau consilier de imagine.
- Xenia Gavriliuc, 20 de ani. Copil fiind admiram cerul înstelat și doream să ajung printre stele, în sens direct. Îmi plăcea să recit poezii, iubeam aplauzele și treptat actoria a devenit visul meu. Pentru a-mi atinge scopul m-am înscris într-un cerc de actorie, dar după trei ani această profesie şi-a pierdut farmecul în ochii mei şi am decis că este timpul să pun punct și să descopăr orizonturi noi. Vîntul schimbărilor mi-a sugerat un alt scop, cel de a deveni un bun specialist în domeniul PR. Simt că e ceea ce vreau la sigur, am ceva de spus acestei lumi, vreau să fiu auzită și înțeleasă. Sper că punctul nu va interveni de această dată, în orice caz mereu poți face virgulă dintr-un punct.
- Gabriela Grapă, 21 de ani, din Republica Moldova. Cînd eram mică visam să devin artistă, medic sau profesoară, dar viața și aspirațiile mele s-au schimbat pe parcurs. Am urmat după cele nouă clase de gimnaziu un colegiu cu profil turistic și acum încerc să devin un specialist în comunicare. Nu am planuri fixe în ceea ce urmează să fac sau să ajung în următorii ani, dar încerc și lupt zi de zi pentru a deveni o versiune mai bună a ceea ce sînt în prezent și cred că, cu perseverență, o să reușesc. Indiferent de domeniul în care voi activa după facultate, pe primul plan voi pune satisfacerea visurilor mele.
- Oana Hriscu, 20 de ani, din Suceava. Cînd eram mică îmi doream să fiu cîntăreața, să urc pe scenă, să am contact cu publicul, îmi doream să fiu vedetă. În momentul de față mi-aș dori să fiu un investitor de succes. Să am o firmă care să-mi aducă venituri, iar acestea să le investesc în alt loc care să-mi aducă un venit mult mai mare. Pe lîngă asta aș vrea să fiu o persoană care poate face acte de caritate ajutînd copiii fără adăpost și pe cei care nu au posibilitatea de a primi educație. Pe scurt aș dori să fiu o persoană de succes, să investesc în lucruri care ar ajuta la schimbarea reputației țării. Să ofer celorlalți ce poate eu nu am avut.
- Ana-Maria Moraru,19 ani, din Sîngerei, Republica Moldova. La șapte ani am realizat că teatrul este pentru mine mai mult decît o artă pe care pot să o admir. Am mers la școala teatrală unde am studiat cinci ani. Scena era locul meu preferat şi eram ferm convinsă că voi deveni o actriță de excepție deoarece acolo am avut succese remarcabile. Între timp preferințele mele s-au schimbat, am fost voluntar ecologist în anii de liceu și mi-a plăcut mai ales grija de mediu. Astăzi, fiind studentă la CRP, îmi doresc să fac parte dintr-un ONG cum ar fi GREENPEACE, unde voi avea ocazia să ,,protejez” mediul împreună cu o echipă calificată. Acolo eu voi deține o funcție de specialist în comunicare.
- Raluca Gafencu, 21 de ani. Pictam, cream și iar pictam. De mică am avut o atracție spre artă, coloram și cream ceva nou aproape zilnic. Pe atunci îmi doream să ajung o pictoriță cunoscută sau un designer vestimentar. Fiind înconjurată de păpuși, ele erau modelele mele pe care le îmbrăcam cu ținutele realizate de mine. Pictatul mă ajuta să mă relaxez și să fiu mai visătoare. După, am descoperit că îmi plac schițele și îmi doream să devin un arhitect bun. Dar timpul te schimbă, iar astăzi sînt studentă la Comunicare și Relații Publice. Acum mă văd lucrînd într-o redacție de televiziune. Visurile rămîn acolo, într-un colț de suflet, cu speranța că vei ajunge să faci ce îți dorești cu adevărat.
- Ligia Buruiană, 20 de ani. În copilărie îmi plăcea să mă afirm în tot ce înseamnă artă: desen, muzică, dans. Visam să devin o cîntăreaţă de succes şi că voi cînta pe marile scene. În prezent studiez la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, iar muzica a rămas încă o pasiune. Sînt adeptă a spontaneității, de aceea mă văd lucrînd în televiziune sau la radio şi de data aceasta sînt hotărîtă să-mi devină visele realitate.
