Primar în Ţara Sfîntă
- Senatorul PSD de Suceava, Virginel Iordache, a anunţat că Guvernul a aprobat suma de 540 de milioane de lei pentru achiziţia de produse de panificaţie, lactate, fructe şi legume pentru şcoli în anul de învăţămînt care va începe în septembrie. Conform domnului Iordache, obiectivul programului de care vor beneficia aproximativ două milioane de copii este acela „de a promova obiceiurile alimentare sănătoase în rîndul elevilor”. Îl rugăm pe domnul senator să ne spună cînd a băut ultima oară lapte, iar după aceea a mîncat un măr şi un păstîrnac.
- Primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, un susţinător al termoficării în sistem centralizat, a spus că pierderile pe reţea au scăzut de la 50% la 39% după ce s-au făcut investiţii de 15 milioane de euro de-a lungul timpului. Şi de unde alte 50 de milioane?
- Ion Lungu i-a oferit o diplomă de excelenţă ghidului profesionist Gabriela Baddour, care este ambasadorul onorific al Sucevei în Ţara Sfîntă, cu ocazia lansării cărţii „Pelerin în Ţara Sfîntă”, de la Muzeul de Istorie. În luna octombrie, domnul Lungu va fi prezent şi la lansarea cărţii care va avea loc la Betleem, oraş înfrăţit cu Suceava. Acolo, este de aşteptat ca Ion Lungu să primească titlul de primar onorific al Betleemului, iar la întoarcere să-şi lanseze cartea „Primar în Ţara Sfîntă”.
- Primarul comunei Fîntînele, Vasile Hîj, a anunţat că localitatea pe care o conduce s-a asociat cu Salcea, Vereştiul, Liteniul şi Udeştiul cu scopul de a aduce gazul metan. Domnul Hîj a declarat că „introducerea gazului metan va duce la dezvoltarea comunei, la creșterea gradului de civilizație și bunăstare al cetățenilor”. Şi, totodată, va conduce la creşterea şanselor domnului Hîj de a mai prinde un mandat de primar.
- Preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a promis oamenilor din Izvoarele Sucevei că vor fi continuate demersurile pentru deschiderea unui punct de trecere a frontierei cu Ucraina la ei în localitate. Dar la ce bun, pentru că nimeni n-a mai pomenit ca traficanţii să treacă cu baxurile de ţigări fix pe sub nasul poliţiştilor de frontieră. O iau şi ei prin locuri mai ferite.





