Cu ocazia evenimentului de lansare a candidaturii lui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat de preşedinte, Gheorghe Flutur a prins şi el microfonul legat de staţia de amplificare închiriată pentru Consiliul Naţional al PNL.
Gheorghe Flutur a vorbit despre necesitatea modificării Constituţiei, care „este făcută acum 30 de ani după chipul şi asemănarea lui Ion Iliescu”, despre reducerea decalajelor dintre regiuni, dar şi despre reducerea decalajelor existente între ţara noastră şi celelalte ţări din UE, pentru că a observat că „alte ţări, alte guverne, investesc în competitivitate. Îi învaţă pe fermieri ce să facă cu banii europeni, iar la noi este o gîlceavă permanentă pentru justiţie, despre justiţie şi nimic economic”.
Aşadar, domnul Flutur a dat-o pe partea economică. Asta pentru că pe lîngă faptul că este preşedintele PNL Suceava, domnul Flutur este şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, dar şi un fost ministru al Agriculturii.
În termeni fotbalistici, Gheorghe Flutur „vine din iarbă” şi ştie care sînt adevăratele probleme, nu ca domnii de la Sibiu care stau pe la Cotroceni ori prin birourile USR şi repetă papagaliceşte ce-au citit în „servitele” în care este vorba numai despre statul de drept. Între noi fie vorba, aşa-zisul stat de drept.
Servita Peron






