S-a născut pe 3 octombrie 1978 la Suceava, tatăl, Vasile, fiind cadru militar, iar mama, Ana, asistentă medicală. De curînd, Sorin Filip a fost implicat în proiectul „10 pentru folclor” în dubla sa calitate: de interpret de muzică populară şi de manager al Centrului Cultural Bucovina. Poate nu o să vă vină să credeţi, dar Sorin Filip, care a visat să ajungă ba învăţător, ba medic, are ca cel mai bun prieten un microb. Numele microbului este Scena.
Jupânu’: Dumneavoastră aţi găsit muzica populară sau ea v-a găsit pe dumneavoastră?
Sorin Filip: Categoric, cîntecul ne întîmpină încă de la venirea pe lume, acesta fiind cîntecul de leagăn, apoi avem liberul arbitru de a selecta genul ce ne reprezintă. Eu am fost atras de cîntecul popular, dar nu știu exact dacă a fost o alegere, ci mai degrabă a fost dragoste. Iubesc de cînd mă știu melosul popular, pentru că îmi dă o stare de fericire, bucurie, regăsire și chiar împlinire. Deci, cîntecul e cel care m-a găsit.
Cînd a început să vă dea tîrcoale gândul că ați putea ajunge cîntăreţ profesionist de muzică populară?
Nu a fost un gînd, ci o dorință care a apărut în momentul în care cei din jurul meu, familie, prieteni din copilărie, declarau că am voce și ceva talent. Eu personal nu am conștientizat niciodată în mine, ci doar dragoste și pasiune de a cînta.
Înainte de a vă decide că vreţi să vă dedicaţi cîntecului popular v-au încercat şi alte vise? Adică, v-aţi gîndit să vă faceţi altceva?
Ca orice tînăr mi-am dorit să fac ceva să mă reprezinte; în copilărie mi-ar fi plăcut să fiu învățător, avînd-o ca model pe învățătoarea mea. La 15 ani mi-aș fi dorit ca pe viitor să mă fac medic, ca în final să fac Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică. Dar, așa a fost drumul vieții. Cu sprijinul părinților, de foarte tînăr, am realizat primul album, cu orchestra populară Rapsozii Botoșanilor. Deși aveam doar 17 ani, de atunci am început să mă simt iubit de oameni, să fiu vrăjit de farmecul scenei, iar acest microb m-a prins și mi l-am făcut frate de drum și cel mai bun prieten.
În profesia dumneavoastră e vorba mai mult de talent şi mai puţin de exerciţiu sau invers?
Talent! Cred că un gram de talent am, altfel nu aș fi reușit să-mi fidelizez publicul, care este destul de numeros. Bineînțeles, dacă nu ești talentat nu reziști pe piață și atunci eu consider că un strop de talent, un gram de personalitate și conștiință alături de multă muncă creează un produs final care mă mulțumește.
Moşteniţi pe cineva din familie? Mai este cineva care a avut talent la muzică populară?
Cu siguranță în gena neamului meu există dragoste de neam și tradiție, și mi s-a transmis și mie această simțire. Eu am început să cînt fără să fac din cîntec un țel, ci pur și simplu era trăire.
Care sînt artiştii care v-au inspirat şi care sînt artiştii din ziua de astăzi pe care-i respectați cel mai mult?
Repere în muzica populară care vor fi permanente în sufletul meu sînt Sofia Vicoveanca, Laura Lavric, Margareta Clipa, Aurel Tudose, Daniela Condurache, Traian Straton și Ștefania Rareș, oameni cărora în copilăria mea le cîntam și le știam pe de rost cântecele. De respectat încerc să respect pe toată lumea, și în special pe cei din breaslă.
În branşa dumneavoastră invidia e mare?
Vizavi de această întrebare, consider că termenul „invidie” în lumea artistică este ușor exagerat. Ca în orice domeniu, invidie există și cred că fiecare dintre noi are cîte un strop, cînd simți că alții sînt mai buni ca tine. Acum depinde de fiecare cum își gestionează această stare. Sincer vă spun că am încercat și încerc să alung din jurul meu această trăire și câteodată chiar reușesc. Atîta timp cît ai ajuns și te consideri artist, succesul depinde strict de felul în care te promovezi. Consider că în această branșă toată lumea are locul ei și mai ales un public ce-l apreciază, iar faptul că unii au succes mai mare sau mai mic este direct proporțional cu munca pe care o depune fiecare dintre noi în promovarea personală. Anii ne echilibrează și ne înțelepțesc!
În ziua de astăzi, cît este artă populară autentică şi cît este kitsch?
Dacă vă referiți la artă populară ca sinonim dat folclorului autentic, se poate spune că el reprezintă cam un sfert din ceea ce ascultăm astăzi pe materialele audio înregistrate pe CD-uri sau pe care le auziți difuzîndu-se de mass-media. Parcursul unui cîntec reprezentativ pentru o anumită zonă folclorică începe cu o bază folclorică. Trebuie să se facă de la bun început diferența între folclorul autentic și muzica populară. Folclorul este ceea ce ne-au lăsat strămoșii noștri în materie de artă, muzică, iar muzica populară este creată în zilele noastre cu respectarea rigorilor folclorice: gen, tempo, cadențe, ș.a.m.d. Neexistînd cenzură, studiu foarte puțin, unii conștientizează cu greu ce înseamnă arta populară și importanța ei, de aici apare kitsch-ul. Dacă televiziunile promovează kitsch-ul pe bani, noi nu ne putem asuma nici o vină pentru apariția lui. Aici depinde de respectul de sine al fiecărui interpret și atunci publicul face sau nu „curățenie”, dar cu siguranță folclorul și muzica populară vor dăinui și vor lăsa în urmă toate făcăturile apărute vremelnic.
V-aţi vedea făcînd altceva?
Dacă se impune, sigur că mă văd făcînd și altceva, dar dacă pot să trăiesc eu și familia mea alături de cultura populară sîntem fericiți și împliniți. Menționez că și soția mea profesează tot în branșa artistică.
Care este scena pe care aţi vrea să urcaţi neapărat?
Personal, consider că scena este un spațiu de desfășurare și afirmare a unui solist. Importanța, însă, o reprezintă cei din fața scenei. Publicul este mai important și nu scena.
Jupânu’
