Nici forţă fără muncă, nici muncă fără forţă
- Dorna Medical a deschis un laborator de analize medicale la Spitalul Municipal Cîmpulung Moldovenesc. Ca preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD, Roman Boca nu a fost în stare să cucerească Vatra Dornei, dar ca patron al Dorna Medical, iată că a reuşit să pună mîna pe Cîmpulung. Şi uşor n-a fost, dat fiind faptul că primarul localităţii de la poalele Rarăului este Mihăiţă Negură, de la PNL.
- Are cuvîntul fostul social-democrat Roman Boca, astăzi patron de un apolitism pur: „Vreau să-i mulțumesc Celui de Sus că am cîștigat această licitație la Cîmpulung Moldovenesc, vreau să le demonstrăm domnului manager al spitalului și întregului colectiv de medici că ne vom strădui să facem tot ce este posibil omenește să satisfacem nevoia de analize (…)”. Nu sîntem siguri dacă cel de sus o fi managerul Cătălin Gabriel Săndulescu, pentru că nu ştim dacă, în afară de faptul că deţine cea mai mare funcţie în cadrul spitalului, acesta are şi biroul la etaj, deasupra laboratorului de analize medicale.
- La Topul Firmelor, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, Nicolae Troaşe, i-a felicitat pe toţi patronii invitaţi la o serveală, spunînd: „Este meritul dumneavoastră că sîntem unde sîntem ca judeţ”. Domnul Troaşe s-a ferit, totuşi, să spună unde sîntem. Unii ar spune că sîntem pe nicăieri.
- Conform domnului Troaşe, mediul de afaceri se confruntă cu lipsa forţei de muncă. Nici forţă fără muncă, nici muncă fără forţă!
- Preşedintele PNL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a încercat să liniştească mediul de afaceri invitat la serveală, declarînd că problema e ca şi rezolvată fiindcă s-au făcut demersuri pentru dezvoltarea învăţămîntului dual din judeţul nostru. Gheorghe Flutur n-a spus, dar ideea i-a venit stînd de vorbă cu prietenul său care este preşedintele Partidului Popular European, Joseph Dual. Scuze, Josef Daul.
- Gheorghe Flutur i-a oferit lui Nicolae Troaşe „Meritul Bucovinei”. La aflarea veştii, forţa de muncă s-a întors din străinătate, pentru că cineva trebuia să ia distincţia şi să o transporte pînă la vitrina cu medalii a Camerei de Comerţ.
- Conform statisticilor, cele mai multe firme din judeţul Suceava activează în zona comerţului cu ridicata. Pe locul II se situează firmele din domeniul comerţului cu coborîta.





