Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului Naţional „Petru Rareş”
- s-a născut la Iaşi, pe 21 iunie 1964, cînd are loc solstiţiul de vară;
- mama – învăţătoare;
- tata – profesor de română şi franceză;
- a vrut să se facă profesoară/medic;
- a devenit profesoară de fizică.
O.Ş.: Ce meserii vă atrăgeau atunci cînd eraţi mică?
D.D.: Un timp am cochetat cu meseria de medic, dar destul de repede, asta înseamnînd pe la începutul liceului, m-am răzgîndit şi am virat către cea de profesor. Mi-am dorit să mă fac profesor de fizică începînd cu clasa a X-a. (…) Am urmat un liceul de profil, actualmente Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi, şi acolo am studiat din clasa a V-a pînă în clasa a XII-a. Pe atunci era liceu de ştiinţe ale naturii, singurul din Iaşi cu acest profil şi cu accent pe fizică, chimie şi biologie. Cred că acesta a fost principalul motiv pentru care m-am îndreptat către disciplinele reale.
Cum v-aţi putea descrie copilăria?
Ca orice copil, nu realizam dificultăţile prin care treceau părinţii mei. Perioada în care am crescut, în care mi-am trăit anii copilăriei, adolescenței şi chiar primii ani de studenţie, acum îmi dau seama că a fost grea din multe puncte de vedere pentru părinţi. Pentru noi, copiii, nu a fost aşa.
De ce a fost o perioadă grea?
Mă refer la lipsurile materiale care au început să apară în ultimii ani, începînd cu 1980. În rest, nu vreau să fiu percepută ca o nostalgică a perioadei respective. Dacă am nostalgii, am legate de copilărie. Grupuri de copii ne jucam în faţa blocului, organizam acţiuni împreună. Modul în care socializam şi în care ne făceam prieteni era altul decît este acum. Nu ştiu dacă mai bun, nu ştiu dacă mai rău, dar era diferit şi era foarte frumos.
Eraţi un copil poznaş?
Nu. Prin comparaţie cu sora mea, eu eram cel mai puţin poznaşă din cuplul nostru. Eu eram copilul cuminte, copilul serios, dar asta nu m-a împiedicat să mă bucur de copilăria pe care am avut-o.
Aţi chiulit vreodată de la şcoală?
Răspunsul este nu, şi este cu sinceritate nu. Nu era o perioadă în care se putea chiuli chiar atît de uşor. Ţineţi cont şi de contextul familial despre care am vorbit. Părinţii mei erau cadre didactice, tata profesor, deci ar fi aflat foarte repede, plus faptul că pe majoritatea profesorilor mei i-am îndrăgit şi chiar să fi putut să chiulesc nu aş fi chiulit cred că din acest motiv. (…) Ţinînd cont de valoarea liceului, nu aveam cum să chiulim. Erau şi alte condiţii. Şcoala se închidea dimineaţă, la ora 8, după ce intram la ore. Nu se mai deschidea poarta. Ieşeam din clădirea şcolii doar atunci cînd mergeam la sala de sport. Şase din colegii mei erau fii sau fiice ale profesorilor din şcoală, deci eram o clasă condamnată la stat la ore.
Aţi copiat vreodată la vreun examen?
Nu.
Aţi fost o elevă de nota 10?
Răspunsul este da. Am avut întotdeauna note şi medii foarte mari. Am avut succes şcolar pe toată linia. Am fost la olimpiadele de fizică în fiecare an pînă la etapa naţională, deci inclusiv etapa naţională. Cel mai mare premiu pe care l-am obţinut a fost un premiu III în clasa a X-a. Eram 36 de elevi în clasa de liceu, în clasa a XII-a am terminat 36 şi îmi aduc aminte şi acum că absolut toţi am intrat la facultate şi, pe atunci, intrarea la facultate era o admitere adevărată, aşa cum mai este şi în prezent la cîteva facultăţi, cu multe examene. Era concurenţă foarte mare. La şapte facultăți din Iaşi, printre care şi Medicina, am ocupat locul I. Şapte colegi din clasă am luat locul I la admitere la facultate. Eu am intrat prima pe listă la Facultatea de Fizică din Iaşi. (…)
Nu vă pare rău că aţi stat şi aţi studiat?
Am terminat pe locul I Facultatea de Fizică, am fost şefă de promoţie. Am învăţat cu plăcere, fizica m-a pasionat tot timpul. Am avut doi profesori foarte buni, care mi-au insuflat dragostea pentru fizică: Anton Florin şi Seryl Talpalaru. Mi-am ales această meserie pentru că am vrut. Îmi place să cred că aş fi reuşit la orice altă facultate. Eu asta aş fi vrut să fac. Eu ştiam la momentul respectiv că nu voi beneficia de o repartiţie în Iaşi pentru că Iaşul era unul dintre cele 14 oraşe închise. Erai repartizat în localităţi mici, în alte judeţe, şi după trecerea unui anumit timp te puteai întoarce în oraşul tău. Aşa am ajuns la Suceava. Am ales un municipiu cît mai apropiat de Iaşi ca să fac o navetă săptămînală, lucru pe care l-am făcut în primii doi ani de profesorat.
De ce aţi rămas la Suceava?
Am terminat facultatea în 1986. Am luat la repartiţie Liceul de Chimie Industrială „Petru Rareş”, actualmente Colegiul Naţional „Petru Rareş”. (…) Nu regret că am venit la Suceava absolut deloc. În primii doi ani eram singură aici, nu cunoşteam pe nimeni cu excepţia a patru colegi de facultate care erau suceveni. Dar mi-am făcut repede prieteni, un colectiv minunat. Întotdeauna am spus, şi nu doar eu, o mai spun şi alţii, este o atmosferă foarte caldă aici, la „Petru Rareş”.
